Opreşte-te, clipă!

Viaţa mea se duce clipă cu clipă, iar eu nu reuşesc să fac nimic. Nu reuşesc să mă satur de mirosul ei de nou-născut, nu reuşesc să mă satur de îmbrăţişările lui fugare, nu reuşesc să-mi amintesc când a crescut atât de mare şi cum de arată atât de bizar – cu picioarele atârnând mult peste braţele lui tati – atunci când îl ia în braţe ca pe un bebeluş. Nu reuşesc să mă satur de zâmbetele ei incoştiente pe care ni le oferă din plin la nici 5 zile de viaţă. Simt că trec mari momente pe lângă mine şi nu reuşesc să le savurez absolut pe toate, deşi fac eforturi pentru asta. Continuarea

Frustrări de gravidă

Îmi spunea o tipă la începutul sarcinii cu Tudor că ea crede că sarcina prosteşte femeile. Dintr-o femeie deşteaptă, brusc, peste noapte, te trezeşti un pic mai…puţin deşteaptă. Persoana respectivă nu ştia că eu eram însărcinată la momentul discuţiei, deci replica nu avea legătură cu mine. Femeia povestea din experienţa ei personală. Nu prea am înţeles ce a vrut să zică atunci, nu eram de-acord cu ea, nu mă simţeam deloc proastă, nici măcar puţin prostită. Ba din contra citeam mai mult, eram mai atentă la mine pe plan psihologic, chiar într-un fel de descoperire şi iluminare personală.

Apoi am observat că nu numai acea persoană gândea aşa. Multă lume, mai ales de la serviciu, devenea mai indulgentă cu mine şi mai „înţelegătoare” imediat ce afla că sunt însărcinată. Am avut o perioadă când eram chiar frustrată din cauza asta, pentru că eu mă simţeam la fel de bine şi la fel de puternică şi deşteaptă ca până atunci. Nici mai mult, nici mai puţin. Mai ales că Continuarea

Wind of Change

De câteva zile tot caut semne ale naşterii, ceva ce să-mi spună că în câteva zile voi naşte. Şi totuşi, interesant e că nici acum nu am ajuns la gândul „De s-ar întâmpla mai repede o dată…”. Multe gravide povestesc că în ultimele zile sau chiar luni ajung să-şi dorească foarte tare să se întâmple minunea. Eu încă sunt undeva la mijloc – încă nu am ajuns să-mi doresc cu disperare, îmi place să întind plăcerea sarcinii, pe de altă parte îmi doresc de câteva zile să mi se întâmple ceva frumos. Pentru unii, o fi acelaşi lucru, pentru mine însă nu e… Nu ştiu cum să explic. Poate de aceea că mă cuprind tot felul de frici acum pe ultima sută de metri, poate pentru că mă tem să visez la ceva foarte, foarte frumos. Sper că naşterea micuţului să mă împlinească pe toate planurile, să dea un contur mai clar viitorului care mă aşteaptă, să-mi dau seama ce-mi place să fac şi unde vreau să o apuc mai departe, să mă facă un om mai bun.

Oare nu-mi doresc prea multe?

Am citit poveştile multor femei care după ce au devenit mame s-au redescoperit, şi-au dat seama cine sunt cu adevărat. Asta îmi doresc şi eu. Repet, oare nu cer prea multe?  🙂

Vreau să devin o persoană împăcată cu sine, mulţumită de ceea ce are, vreau să-mi găsesc pacea interioară şi să preţuiesc mai mult tot ce am. Nu zic, de multe ori mulţumesc soartei/ zeilor pentru tot ce sunt acum, dar nu o fac întotdeauna. Nu întotdeauna ştiu să-mi caut echilibrul în mine şi nu în ce ceea ce se întâmplă în afara mea.

Apropo de semne prevestitoare, cărţile spun că anxietatea asta şi gândurile măreţe tot pot fi un semn al naşterii. Deci , cine ştie, poate în următoarele zile vin cu alte noutăţi. 🙂

Take me to the magic of the moment
On a glory night
Where the children of tomorrow share their dreams
With you and me

Felicitări pentru viitor

_JPG6853-2photo credit: Andreea Blas

Azi am primit o felicitare tare simplă şi tare frumoasă: “Felicitări pentru viitor”. Şi am realizat – wow, eu chiar voi contribui la facerea viitorului! E măgulitor să te simţi important într-o lume atât de mare…Atât de mare şi atât de mică în acelaşi timp. E frumos să simţi că poţi să contribui la crearea unui viitor luminos, frumos, cu oameni-ghemotoace pline de emoţii pozitive, cu oameni care nu se ruşinează să fie naturali, care nu se ruşinează să îşi arate slăbiciunile, cu oameni profunzi, adevăraţi şi curaţi.

Şi cu cât mă gândesc mai mult la acest viitor şi înţeleg importanţa fiecărui individ în parte, mă apucă o frică –  DACĂ nu voi reuşi să las lumii un om liber, deschis şi adevărat aşa cum îmi doresc eu,  DACĂ n-o să simt când exagerez, când greşesc, când trebuie să îl las pe copil – viitorul Om – să decidă singur ce îi place, când trebuie să intervin şi să îl ghidez, şi cât trebuie să îl ghidez? Şi în general e bine să îl ghidez şi să merg pe ideea de a-i pune o bază, de a-i asigura un start cât mai bun în viaţă? Şi ce înseamnă acest start bun în viaţă – să îl dau la o grădiniţă/şcoală de prestigiu că să ajungă într-o zi să facă Harvard-ul? Să ştie multe limbi străine? Să fie descurcăreţ în lumea asta potrivnică? N-ar fi oare mai frumos să creştem copii care să construiască o lume liberă de răutăţi în loc să ne învăţăm copiii cum să se descurce cu răutăţile care îi aşteaptă?

În ultimul timp am cunoscut/descoperit mulţi oameni cu adevărat frumoşi care înţeleg că pentru a avea parte de o lume mai bună, schimbarea trebuie să vină din noi, noi facem această lume, e în puterea noastră să schimbăm lucrurile şi acest fapt mă bucură mult. O să dureze încă mult, mult timp până o să mergem pe stradă şi o să vedem doar oameni senini, atenţi la lucrurile simple ce se întamplă împrejur, atenţi la semenii lor, însă eu cel puţin simt că spre asta se merge. Cu paşi mărunţi, dar sigur. 🙂

Şi pentru că  tot vorbesc despre oameni şi lucruri frumoase, fotografia de mai sus mi-a făcut-o prietena mea dragă, Andreea Blas. Mai multe fotografii de Andreea puteti vedea aici: http://andreeablas.blogspot.ro/

Învăţături

Era luni dimineaţă, eram la serviciu şi eram absorbită de obişnuitul „small talk” de dimineaţă cu cumnata mea. Ce am mai făcut în weekend, ce ghiduşii a mai făcut nepoţica mică, ce mai face bebiţă al meu în burtică, ce mai planificăm pentru următoarea perioadă, la ce şcoală are de gând să o înscrie pe nepoţica mare. Şi tot aşa discutând şi dându-mă cu părerea despre şcoli şi despre sistemul de învăţământ, mi-am dat seama că m-am schimbat. M-am schimbat în felul de a gândi, în felul de a mă da cu părerea, am ajuns să nu mai fiu atât de categorică atunci când imi exprim gândurile, pentru că am ajuns la concluzia că nu poţi să înţelegi unele lucruri pe deplin până nu treci prin ele. Am învăţat că toate lucrurile şi părerile sunt relative, că nu există principii absolute şi că de cele mai multe ori lucrurile nu se întâmplă aşa cum ţi le imaginezi tu…

Degeaba mă bat eu cu pumnul în piept că voi face asta şi asta şi a treia pentru copilul meu, pentru că atunci când ajung în situaţia respectivă, îmi dau seama că procedez altfel, îmi schimb părerea, mă mai gândesc de câteva ori, văd lucrurile cu alţi ochi. Şi până la urmă e OK să fie aşa, e ok să-ţi schimbi şi acele principii absolute, pentru că defapt nu există nimic absolut pe lumea asta. Totul ţine de noi, de subiectivismul din noi…

Ajungând la gândul asta am stat să mă analizez să văd ce alte lucruri s-au schimbat în mine între timp, ce alte învăţături am simţit pe pielea mea… Şi iată, mi-a rezultat o listă 🙂

– am învăţat pe propria piele că pe parcursul sarcinii, şi probabil şi după ce se naşte copilul, toate fricile mele sau multe dintre ele capătă proporţii mari. Aşa că înainte de a purcede la acest drum al sarcinii, ar fi frumos să te cunoşti, să arunci o privire în sufletul tău şi să pleci la drum curată şi deschisă.

– am învăţat că există atâtea experienţe şi păţanii câte mame şi gravide sunt pe lumea asta. E bine să cunoşti ce ţi se poate întâmpla şi ce au experimentat alte gravide, da’ doar aşa , pentru cunoştinţe generale, pentru că experienţa ta va fi unică. Şi e frumos să fie aşa. Vorba celor de la Mobexpert – Suntem cu toţii diferiţi, din fericire…

– am învăţat să am mai multă încredere în corpul meu aşa cum e dat de la natură.

– am învăţat să fiu mai înţelegătoare cu gravidele şi cu familiile cu copii. Este se pare o altă lume, care are alte dimensiuni, alte valori…

– am învăţat să mănânc mai sănătos. Şi nu pentru că mi-am impus cumva. Nu. Pur şi simplu mi-am dat seama că nu mai vreau să mănânc atâta carne şi am redus din cantitate. Am simţit că vreau să mănânc produse mai puţin procesate termic şi am făcut asta, atunci când am putut. Şi nu am mai simţit poftă de dulciuri, nu atât de mare cel puţin.

– am învăţat că niciodată nu eşti pregătit sută la sută pentru schimbările pe care le aduce o sarcină, un copil. Oricât de mult nu ţi-ai dori un copil, oricât de pregătită nu te-ai simţi, tot vei avea momente când te vei întreba – Oare în ce m-am băgat eu?! 😀 Sau poate la tine nu va fi la fel, pentru că tocmai spuneam că fiecare gravidă are parte de o experienţă unică.

– am învăţat că ţi se schimbă percepţiile pe care le ai asupra lumii şi lucrul asta se întâmplă chiar din primele luni de sarcină. Parcă m-am oprit pentru un moment, s-a schimbat ce s-a schimbat şi am intrat într-o alte etapă a vieţii mele, când lucrurile au început să meargă mai lent, mai frumos, firesc şi neforţate. Nu ştiu, nu am mai simţit tumultul şi zbuciumul zilelor de dinainte de a rămâne însărcinată.

– am învăţat şi am ajuns la concluzia că e foarte frumos să ai pe cineva alături, care să te susţină şi să încerce să te înţeleagă, să fie îngăduitor cu stările şi emoţiile prin care treci. Şi pentru asta îi mulţumesc soţului meu.

– am aflat cu stupefacţie că există foarte multă lume, mai ales băieţi şi fete tinere, care nu cedează locul unei gravide sau unei mame cu copil în transportul public.

– în aceeaşi ordine de idei, am aflat că cititul în metrou are şi efecte negative şi anume că lumea nu observă gravidele, bătrânii sau mamele cu copii. Nu vreau să-mi imaginez cum o să fim într-o eră complet digitalizată – o să ajungem să fim ca nişte roboţei, complet absorbiţi de lumea interioară sau o să ajungem ca locuitorii planetei Solaria din „The Naked Sun” de Asimov, care nu simţeau nevoia, ba mai mult, socoteau scârboasă nevoia de a avea contact fizic cu un om. Şi care se înmulţeau doar programat/planificat, şi doar după ce se făceau numeroase teste de compatibilitate a partenerilor.

– am învăţat că e frustrant uneori să simţi că lumea este indulgentă/tolerantă cu tine doar pentru faptul că eşti gravidă, însă asta se întâmplă până îţi dai seama – Hey, eu chiar pot să profit de lucrul ăsta! 😀

– am fost învăţată la cursurile Lamaze să am mai multă încredere în instinctele mele şi să mă las în voia lor. Mereu am crezut în instinctele mele, dar acum mi s-a confirmat aceste lucruri. Pentru că aşa am ajuns să fim noi, oamenii; să avem nevoie uneori de confirmări.

– am fost învăţată şi am ajuns să fiu convinsă că un bebeluş de până în 4 luni nu cunoaşte ce e răsfăţul. Adică atunci când acesta plânge, nu o face pentru că „te învaţă pe tine minte” sau pentru că vrea să te manipuleze. Ci chiar are o nevoie, fiziologică sau emoţională. Şi când îmi aduc aminte că acum câţiva ani, îmi ziceam că o să-mi pun copilul să doarmă de mic-micuţ în pat separat, poate chiar în camera separată, să-l învăţ de mic cine e stăpânul în casă…

– am învăţat că e greu să te abţii de la unele lucruri în sarcină, de la mersul cu bicicleta sau chiar şi de la alcool. Şi nu pentru alcool în sine, ci pentru că pur şi simplu e o restricţie. Şi culmea e că eu nici nu m-am abţinut cu o stricteţe de nemaivăzut, însă oricum spiritul meu liber, căruia îi place să aibă alegere, a avut de suferit pe alocuri.

– am învăţat că nu trebuie să te îngrijorezi când faci în sarcină nişte analize şi acestea par a fi în afara normelor. De cele mai multe ori, după ce mergi la medic, ajungi la concluzia că eşti ok şi că multe procese o iau razna în corpul unei gravide. O iau razna în limitele normalului, să zic :). Şi cel mai bine e să nu bagi pe internet rezultatele analizelor tale pentru o aşa zisă interpretare, mai ales înainte de a le vedea medicul, pentru că o să rămâi îngrozită de experienţele altor mame şi nu îţi face bine.

– am învăţat că nu ai cum să înţelegi unele lucruri până nu treci prin ele, şi că de fapt aproape nimeni nu înţelege exact prin ce trec eu. Nici lucrurile frumoase, nici pe cele mai puţin frumoase. Şi e ok să fie aşa, aşa sunt şi eu.

– am învăţat că lumea te priveşte cu mai multă tandreţe şi gingăşie când eşti însărcinată. Mai ales bunicile, mămicile, dar şi unii tătici.

– am învăţat că ai senzaţia că timpul trece mai repede în această perioada şi că ajungi să îţi fie dor de ea, chiar dacă încă nu s-a încheiat. Aşa că…bucură-te de fiecare clipă!

Şi ştii să numeri, să citeşti şi cum se fac copii,
Şi nu mai crezi în Ali Baba şi-n cai verzi pe pereţi,
Şi simţi că nu va mai fi cum a fost cândva,
Şi-n mintea ta apar tot mai des
Cuvintele mamei care spunea să crezi în lumea ta