Două filme foarte frumoase care m-au uns pe suflet

Am o perioadă acum frumoasă când pot să mă bucur de mult timp pentru mine. Citesc, urmăresc cursuri, mă plimb, mă uit la filme. Mă bucur de viaţă, ce să mai… 🙂 Şi pentru că am văzut recent două filme super frumoase, am zis să vă povestesc şi vouă despre ele.

Primul este The Second Mother – este un film brazilian foarte frumos şi ancorat în realitate (aşa cum numai filmele non-americane pot fi) despre cum uneori ne prinde vârtejul vieţii profesionale, a banilor şi tindem să uităm de lucrurile care ne fac cu adevărat fericiţi – familia şi oamenii dragi pe care îi purtăm în suflet. Continuarea

Inside Out | Desene animate

Nu e noul filmul, nici chiar vechi, dar eu abia aseară l-am văzut. Şi m-a dat total peste spate. S-au aşezat aşa de bine toate lucrurile pe care le simt şi le citesc în ultima vreme că nu-mi venea să cred că pot să găsesc atâta sens într-un desen animat făcut de …Pixar. Mi-a plăcut enorm de mult şi aş vrea să îl mai văd de vreo două ori pentru că am impresia că aş descoperi sensuri noi şi frumoase. Ce anume m-a dat pe spate? Ideea că tristeţea este ok, că face parte din noi şi din copiii noştri şi nu e ok să o reprimăm şi să părem mereu bucuroşi. Bucuria vine mereu de mâna cu tristeţea, se urmează una pe alta, uneori vin ambele în acelaşi timp, dar nu ai cum să fii doar bucuros, oricât ne-am dori asta. Continuarea