Jurnal de Olanda. Ziua 5: Monnickendam, Marken, Volendam

Ziua a 5-a a excursiei noastre în Olanda am dedicat-o unor sate pescăreşti din zona Waterland.

Waterland e o regiune aflată undeva mai la nord de Amsterdam, cam la 30-40 de minute de mers cu autobuzul sau maşina. Se spune că aproape jumătate din suprafaţa acestui ţinut este apă. De aici îi vine şi denumirea. Cuprinde 9 sate pescăreşti, printre care şi Monnickendam, Marken şi Volendam – sătucele vizitate de noi.

Cu o zi mai devreme, în ziua a 4-a a vacanţei noastre, colindasem până la Zaanse Schanse cu bicicletele, aşa că primul lucru pe care l-am făcut a doua zi, a fost să returnăm bicicletele la centrul de închirieri. Le-a dus soţul meu, una câte una, cât eu l-am pregătit pe Tudor, iar pe la 9:30 am luat-o spre Marken, primul sat pe care voiam să îl vizităm din acea zonă. Trebuia să luăm autobuzul de la gara Amsterdam Centraal, aşa că am urcat în tramvaiul 1 pentru acea direcţie. Călătoria cu tramvaiul a fost destul de lungă – cred că vreo 9 staţii din zona unde aveam noi cazare. Aşa de lungă că Tudor a avut timp să exploreze tot tramvaiul şi toţi oamenii din el. A socializat şi cu un bebe olandez pe nume Yupi (nu ştiu cum se scrie corect, dar mi-a spus maică-sa că e nume tradiţional olandez :)) şi, într-un sfârşit, am ajuns la gară.

De acolo, din apropierea gării, am luat autobuzul 315 cu destinaţia Marken. Am urcat în primul autobuz care a venit şi am avut surpriza să aflăm că acesta nu mergea spre Marken, ci spre Monnickendam, alt sat pescăresc. Din ce am aflat de la şofer, 315 merge o dată la 30 de minute – o dată cu destinaţia Marken, o dată cu destinaţia Monnickendam. Din Monnickedam puteai să iei alt autobus către Marken, aşa că nu ne-am bătut capul prea mult şi am coborât mai întâi în acest sătuc.

Când am păşit pe caldarâmul tăcut şi însorit, nu ştiam la ce să ne aşteptăm. Am luat-o la întâmplare pe prima stradă care părea mai frumoasă. Ne-am lăsat duşi de ochi şi de frumuseţea caselor de cărămidă roşie pe lângă care treceam. Nu era nici ţipenie de om pe stradă aceea. Părea a fi un sat adormit, deşi nu era încă ora prânzului. Am ajuns în scurt timp la ceea ce părea a fi centrul satului. Era o biserică simplă şi drăguţă la mijloc, cu o piaţetă mică în faţă. Iar din spatele bisericii se deschidea o vedere spre portul pescăresc. Un port mic, cu câteva bărci decorate în stil vechi, probabil pentru ochii călătorilor, şi mai multe bărci mici, moderne, pe care le foloseau localnicii zi de zi.

Dacă recitesc descrierea mea, îmi dau seama că toate lucrurile în acest sat erau mici. Case mici, port mic, bărci mici, biserica şi piaţa – mici şi ele. Aşa mi le aduc aminte acum, din colţul de suflet unde am stocat aceste amintiri. Dar pe cât de mici şi simple păreau toate, pe atât de frumoase erau, aşa în simplitatea lor. Cred că e un sat mai puţin turistic, pentru că nu prea vedeai restaurante sau terase. Ţin minte că am văzut doar o terasă în port, dar atât. Chiar şi aşa, avea un centru de informare pentru turişti, de unde ne-am încărcat cu detalii despre toate satele pescăreşti din acea zonă.

După ce am făcut turul centrului vechi, am luat-o înapoi spre staţia de unde trebuia să mergem mai departe – spre Marken.

Marken e un sat tradiţional pescăresc, cu căsuţe din lemn, vopsite cam toate în verde. În partea mai puţin turistică, mai erau şi câteva de cărămidă sau piatră, foarte simpatice şi acestea. Spre deosebire de Zaanse Schans, unde fiecare casă era aproape unică în felul său, aici casele acelea verzi semănau cam toate între ele şi după ceva timp, nu mi se mai păreau atât de deosebite. S-a făcut ora prânzului şi cam muream de foame. Ne-am oprit la primul restaurant care ne-a ieşit în cale. Am comandat 2 supe de ciuperci şi o porţie fish & chips pentru amândoi. Tot ce aveau şi ei mai interesant. Ne-am pus burţile la cale, dar nu ne-am lins şi pe degete pentru că nu aveam după ce. Nu degeaba bucătăria olandeză are o faimă atât de proastă.

După pauza bine meritată, am luat-o pe nişte străduţe mai puţin populate de turişti şi am ajuns la biserica satului. Cred că prima şi unică biserică din Olanda în care am intrat – restul ori erau cu bani (şi deseori mă încăpăţânez să nu plătesc bilet de intrare în biserică), ori erau închise pentru slujbă.

De acolo, am ajuns într-un capăt de zona turistică de unde aveam opţiunea să facem un înconjur al (fostei) insule şi să ajungem la un far, care probabil ar fi fost un obiectiv foarte fain. Turul întreg însă dura cel puţin 7 km pe jos, iar noi nu eram pregătiţi de drumeţii lungi.

Dacă Monnickedam-ul îl asociez cu linişte şi senzaţie de “pierduţi în timp”, Marken îl asociez cu nelinişte. Şi nu pentru că ar fi un sat tumultos sau gălăgios. Doar că am avut ghinionul să am nevoie să merg la toaletă şi a fost foarte dificil să găsesc una. Nu cred că o să uit vreodată disperarea că o să fac pe mine, pe care am trăit-o în Marken. Am fugit cu sufletul la gură dintr-un capăt de sat până aproape în alta, nu am găsit nicio toaletă, iar, într-un final, am apelat la toaleta singurului restaurant, pe care l-am văzut pe acolo.

Am descoperit mai târziu că în port erau mai multe restaurante, chiar la apa lacului. Dar nu ne mai interesau acestea. Aveam toate treburile făcute :). Ne-am plimbat un pic, am tras nişte instantanee şi am luat vaporul peste Markenmeer (un lac mare, care în ochii mei chiar semăna cu o mare). Spre Volendam, al treilea sătuc pescăresc vizitat în acea zi.

 Volendam e un sat mai comercial, cu muulte restaurante şi magazine. Cred că era singurul oraş din sejurul nostru care arăta ca un oraş turistic, cum suntem noi obişnuiţi. Cu multe terase, chioşcuri, magazine – hărmălaie care, uneori, e neplăcută, dar aşa măcar nu rişti să rămâi flămând că n-ai de unde alege. Cam aşa s-a întâmplat în Marken.

Am luat-o iar pe străduţe nebătute de turişti, ne-am bucurat de linişte şi pace, apoi ne-am întors la zona turistică. Am profitat de faptul că Tudor dormea şi ne-am luat la pachet un set întreg de fructe de mare cu sos chili – la pachet pentru că era în jur de ora 5 şi toate chioşcurile cu mâncare se cam închideau (unde mai vezi aşa ceva în alte ţări?). Am lins pachetul de calamari şi scoici pe marginea lacului Markenmeer, în nisip şi în bătaia brizei lacului.

S-a trezit şi Tudor după ce am cinat noi frumos şi am luat-o pe o alee de-a lungul lacului. Pe de o parte aveam case simpatice, iar pe cealalta parte – lacul Markenmeer. Apoi, am luat-o încet în căutarea staţiei de autobuz. In mai puţin de 30 de minute am ajuns la Amsterdam.

În Amsterdam, am mai dat o raită pe Red Light District, în speranţa că poate mai prindem ceva privelişti. Nu prea am fost norocoşi de data asta, am văzut doar o fată şi pe aceea nu prea bine. Am traversat Centrul Vechi, fără să avem un traseu exact. Aveam stabilită doar direcţia – “Acasă”. Am descoperit că prin unele pieţe mai fusesem cu câteva zile înainte, am recunoscut străzi şi locuri. Începea să mi se ţese o hartă imaginară a oraşului.

– Ah, abia l-am descoperit şi acum trebuie să plecăm!

Aşa am exclamat la sfârşitul acelei zile. A doua zi, ne-am luat tălpăşiţa spre Giethoorn.

INFORMAŢII UTILE:

Cum se ajunge in zona Waterland din Amsterdam?

Bicicleta e o opţiune numai bună – traseele sunt prin nişte zone foarte frumoase, sunt pavate, bune pentru începători, dar şi pentru iubitorii de viteză. Eu m-aş fi dus cu bicicleta dacă am fi fost singuri sau cu copii mai mari. E mijlocul perfect de transport pentru aceste sate.

Am găsit aici un traseu pentru biciclişti, care trece prin Monnickendam. Iar de acolo puteţi trece cu vaporul până în Marken şi apoi până în Volendam.

Autobuz:

Compania de transport care operează autobuzele  spre satele din Waterland se numeşte EBS. Există 2 tipuri de autobuze: EBS şi R-Net, ambele aparţin de compania EBS. Astea din urmă cică ar avea wi-fi la bord – n-am testat, ca să vă zic sigur. Mai jos vedeţi ce numere ajung în fiecare sat:

Marken and Monnickendam  – 315

Volendam  – 316

Broek in Waterland  – 110/314/315/316

Edam – 110/314/316

Biletele de 1 zi costă €10 pentru 1 adult şi €3 pentru copiii de 4-11 ani şi sunt valabile pe toate liniile EBS/R-NET până la ora 01:00. Iei un bilet şi circuli cu el prin toată zona timp de 1 zi. Biletele se pot lua chiar de la şofer.

Vaporul Volendam-Marken costă:

Adulţi : €7.50 o singură direcţie, €9.95 tur-retur

Copii 4-11 ani: €5 o singură direcţie, €6.95 tur-retur

Aici puteţi citi despre Ziua 1, Ziua 2Ziua 3  şi Ziua 4 din Jurnalul nostru de Olanda.

– Va urma –

♥ Dacă vă plac articolele mele, vă invit să daţi Like paginii de Facebook sau să vă abonaţi la newsletter cu ajutorul butonului Follow de mai sus, din dreapta paginii. ♥

 

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Jurnal de Olanda. Ziua 5: Monnickendam, Marken, Volendam&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s