Conflictul îi dă senzația că este mai pe picioarele sale | Interviu cu Oana Moraru despre adolescenţi

S-a închis în camera ei. Stă cu plapuma şi perna peste cap. Umerii îi tresar înăbuşit, într-un ritm uşor de recunoscut. Plânge din tot corpul, cu toată firea, dar neauzit. Îşi ţine strâns gura cu palmele. Plânsul ei nu trebuie să treacă mai departe de straturile plapumei. Să treacă de uşa de la camera nici nu poate fi vorba. Plânge în surdină, iar prin cap i se zbate o singură dorinţă:

Nu vreau decât un singur lucru…Să fiu acceptată asa cum sunt. Şi veselă şi supărată şi tristă, şi chiar răzbunătoare uneori. Să ştiu că cineva mă iubeşte pentru ce sunt, fără să îşi dorească să mă schimbe, să mă corecteze, să mă facă mai bună sau mai înţeleaptă. Să mă accepte şi cu plâns şi cu râs, dar mai ales cu plâns.

Vreau să mă simt cuprinsă de o mare iubire, indiferent ce toane am. Toanele mele nu sunt eu sau, mai bine spus, eu nu sunt doar toane. Eu sunt şi veselie şi surpriză, frumos, bucurie, dragoste şi bunătate. Eu sunt bună, chiar dacă am toane uneori. Eu am un suflet mare care mai e şi trist uneori. Dar asta nu îl face mai puţin mare. Şi chiar dacă par răutăcioasă uneori – nici asta nu îmi stă în fire. Par aşa pentru că mi-e frică, pentru că nu stiu cum altfel să mă apar, pentru că mă simt neînţeleasă, pentru că vreau uneori să mă retrag în cochilia mea…

Ea este Ana. O fetiţă de 14 ani care nu are voie, practic, să plângă şi care tânjeşte să fie acceptată de către părinţii ei exact aşa cum e ea.

♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦

Mi-am propus să fac un exerciţiu de scriere şi m-am pus în pielea unei adolescente. A rezultat textul de mai sus. V-aţi regăsit în trăirea Anei? Am reuşit să transmit o părticică mică din gândurile unei adolescente?

Săptămâna trecută am avut de pregătit nişte întrebări pentru un interviu cu Oana Moraru despre provocările prin care trec părinţii de adolescenţi. Şi cum Tudor şi Lia mai au ceva timp până să între în zona asta zbuciumată a adolescenţei ( includeti aici un rasuflat de uşurare:) ), m-am întors în mine, am căutat-o pe adolescenta din mine de acum 16-18 de ani. Ce-am găsit? Mi-e greu să vă dau detalii acum. Îmi vine să spun: Am fost o adolescentă dificilă. Dar pentru că am nevoie să mă simt luată în braţe chiar şi acum când sunt mare, o să spun că am fost o adolescentă dificilă, ca toţi adolescenţii.

Am scormonit în mine, am întrebat câteva mame de adolescenţi ce frământări au legate de copiii lor şi am ales 3 întrebări pentru Oana Moraru. Vedeţi mai jos mini-interviul care a rezultat. E despre relaţii toxice, despre cum reparăm relaţia cu copilul-adolescent după o ruptură mai gravă şi despre sexualitate. Iar dacă vreţi să mergeţi la evenimentul Oanei despre Adolescenţă de pe 28 Mai, folosiţi la înscriere codul de reducere ParentingPR_PePiciorMare. Cu ajutorul lui veţi plăti pe bilet 200 RON în loc de 250 RON. Înscrierile se fac la adresa de email: voceaparintilor@gmail.com. Hai că trec la întrebări.

Cum îi ajutăm pe adolescenţi să identifice relaţiile toxice în care se angajează (fie de prietenie, fie de iubire) şi cum îi ajutăm să iasă din ele? 

Oana Moraru: Toți psihologii adolescenței spun că soluțiile pentru problemele acestei vârste se construiesc încet și cu răbdare cu mult înainte.

O relație toxică este, de multe ori, una în care ești atras pentru că ai o nevoie sufletească neîmplinită pe care încerci să o repari, să o astupi, să o hrănești cu surogate. Relațiile toxice pot fi vindecătoare pentru că ele te aruncă într-un cerc vicios al cărui cheie se află în capacitatea ta de a conștientiza care îți sunt granițele, nevoile, suferința, așteptările, dezamăgirile. Când încercăm să smulgem un adolescent de lângă un anturaj nepotrivit cu autoritate, cu ruperea contactelor în mod forțat, nu vom face decât să hrănim și mai mult dependența lui de cercul toxic. La vârsta aceasta, trebuie să înțelegem, că creierul lui este condiționat să își găsească mai multe ”variante” de plecare de acasă, de desprindere naturală de părinți. Dacă aceștia încă mențin o mână forte asupra tânărului, acesta din urmă va avea tendința de a migra în zone care stârnesc și mai mari nemulțumiri familiei. Pentru că antagonismul îl face să se simtă mai independent, conflictul îi dă senzația că este mai pe picioarele sale. Lucru de care natura s-a asigurat, prin program genetic. De aceea e foarte important ca familia să înțeleagă că tonul autoritar, interdicțiile, judecățile, invalidările vor fi luate în tragic, vor lovi în centrul orgoliului și în miezul care îl face pe tânăr să se simtă el însuși.

Deci, un anturaj toxic nu poate fi direct atacat cu dezaprobări. Tânărul se va îndepărta și mai mult de abilitatea de rămâne conștient și treaz în interiorul relațiilor sale, căci va fi orbit de lupta cu părinții. Indiferent de cât de nepotrivită ți se pare relația, tu, ca părinte, trebuie să o accepți pentru moment și să devii confidentul tânărului: să îl asculți în fiecare zi ce a făcut, ce a vorbit, ce au zis și gândit ceilalți, ce reacții a avut el. Cu el împreună trebuie să distilezi substanța zilei, a interacțiunilor, și, din umbră, să arbitrezi emoțiile și nevoile copilului tău. În orice relație toxică, există o ”tânjeală” după celălalt, dar și o durere pe care acesta ți-o provoacă și tu o accepți. Despre această durere trebuie vorbit încet, pas cu pas, fără grabă, până când tânărul este dispus să tragă singur concluzia în ce măsură oamenii de lângă el îl merită. Cu cât părintele este mai înțelept și răbdător, cu cât e mai capabil să vadă dincolo de frustrarea sa ce mecanism emoțional l-a adus pe tânăr aici, cu atât rezultatele vor fi mai de durată. Pentru că filtrul de selecție a relațiilor se formează acum. Dacă judeci, interzici, ameninți sau îți folosești superioritatea de părinte, vei pierde cea mai frumoasă ocazie în drumul spre maturizare a copilului tău.

Cum recâştigăm încrederea copilului-adolescent şi cum reluăm comunicarea cu el după o ruptură gravă în relaţie (fugit de acasă sau altele)?

Oana Moraru:  Copiii pleacă de acasă când sunt judecați, când văd în ochii părinților dezamăgirea. Chiar nu are sens să stai acasă dacă acolo nu mai este acasă: adică locul unde oamenii te acceptă așa cum ești, fără nevoia de a-și satisface ei agenda personală: imaginea lor ideală despre cum ar trebui să fie copilul lor, sentimentul că se ratează ei, ca părinți, dacă tânărul nu corespunde acestor proiecțiii egoiste, într-un fel. Poți recâștiga venirea lor acasă dacă declari sincer că ai greșit, că îi vrei înapoi așa cum sunt, că le vei fi alături indiferent de ce aleg să facă. Oamenii simt asta în fracțiuni de secundă, fără prea multe cuvinte: când cineva îi vede pentru cine sunt. Așa ne și îndrăgostim, când simțim că celălalt ne face să ne simțim firești, în pielea noastră, fără efort, fără false pretenții. Copiii simt cu atât mai mult asta și singurul lucru pe care și-l doresc cu adevărat este să aparțină cuiva, să se simtă iubiți.

Mulţi dintre copiii pre-adolescenţi şi adolescenţi evită discuţiile despre sex cu părinţii. Cum le explicăm că nu este ok să facă sex sub influenţa sau presiunea cuiva (de ex. a colegilor care spun că ei “au făcut-o deja”), în condiţiile în care ei nu sunt deschişi să asculte sfaturile părinţilor pe acest subiect?

Oana Moraru: Părinții ar trebui să vorbească despre sex cu copiii de pe la vreo 4 ani. Pe la 6 ani un copil ar trebui să știe cum vin oamenii pe lume și cum mor. La 12-13 ani ar trebui să înțeleagă perfect, anatomic și chiar emoțional, sexualitatea, în sensul că ea reprezintă un mod de comunicare și conectare pe care ți-l selectezi în funcție de stima proprie de sine. Că sexul nu e un sport, nici o curiozitate, nici un lucru rușinos, ci un mod de a te exprima pe tine când ești intim sufletește cu cineva. Copiii care își simt părinții că se iubesc, că sunt intimi emoțional, copiii care au primit explicații de mici, când nu existau alte semnificații, ci doar adevărul natural în sine, copiii care au părinți care nu asociază sexul cu rușinea, cresc sănătoși și nu își aleg parteneri aiurea. Sexualitatea este ca orice altă abilitate de comunicare și relaționare. Dacă nu ești sigur pe dinăuntru că ești iubit acasă, apreciat pentru cine ești, vei căuta să umpli acest gol și prin sex.

„Interviuri peste interviuri”, o să spuneţi. „Şi toate cu Oana Moraru”. Poate fi greu uneori să citeşti atâta informaţie pe acelaşi subiect, sunt de acord. Dar cum răspunsurile Oanei din cadrul acestor interviuri (scrise de mai mulţi bloggeri pentru campania asta de promovare) mi s-au părut foarte utile și de bun simţ, le-am strâns pe toate aici. Pentru părinţii de adolescenţi, dar nu numai:

Despre micile stări depresive şi schimbările de mood ale adolescentilor, despre implicarea lor în viaţa de familie

Despre „miniluptele”cu adolescenţii, limitele de siguranţă şi controlul temelor

Despre cum să Nu îi „tragem de limbă ” , despre relaţii toxice şi despre rolul mamei cand părinţii sunt divorţaţi
Despre rolul părintelui în învăţare şi îndrăgostire, despre teme şi responsabilitate

♥ Dacă vreţi să fiţi la curent cu ultimele noutăţi de pe blogul meu, vă invit să daţi Like paginii de Facebook sau să vă abonaţi la newsletter cu ajutorul butonului Follow. ♥

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Conflictul îi dă senzația că este mai pe picioarele sale | Interviu cu Oana Moraru despre adolescenţi&8221;

    • Natalia zice:

      Da, asa e, mai e ceva :). Pentru mine subiectul adolescentei este in sine interesant, chiar daca ai mei copii sunt mici. Recent am citit o carte -‘Minunea’- care era scrisa din perspectiva unui pre-adolescent (copil special, pentru ca avea fata diforma) si din perspectiva surorii sale – adolescenta. Mi s-a parut foarte tare sa vad intr-un fel gandurile lor.

  1. mamapetoc zice:

    Mi-a placut nespus de mult tot ce am citit. Ai reusit sa ma pui in pielea adolescentei care nu avea voie sa planga. Din nefericire, este o scena traita de foarte multi adolescenti iar parintii ar trebui sa isi deschida urechile si sufletele catre ei. Si toate informatiile acestea ar trebui sa ajunga la cat mai multi parinti. Dupa ce am citit toate interviurile am ramas impresionata!

  2. Madalina (Stupulvesel) zice:

    Foarte foarte interesante intrebarile si raspunsurile. Pe mine m-au facut s ama imaginez pe mine maam de adolescenta si nu mi-a palcut deloc ce am vazut… Imi dau seama ca mai am atat de mult de lucru cu mine..uf
    In acelasi timp raspunsurile Oanei ma fac sa meditez si sa continui sa ma modelez.

    • Natalia zice:

      Ti-ai imaginat cum ai fi mama de adolescenta? …nu am inteles exact ce ai scris. Eu sincer ma tem sa imi imaginez cum o sa fiu eu. Am tot citit interviurile astea, am participat la conferinta Oanei Moraru si mi-am dat seama ca vorba aceea ‘Copii mici, probleme mici. Copii mari, probleme mari’ este super adevarata :). Acum cand are Tudor tantrumuri, mereu imi aduc aminte ca mai incolo e posibil sa fie si mai greu ( in caz de bullying, de sex prematur etc). Si ma ajuta sa ma relxaz un pic in prezent 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s