Scrisoare deschisă pentru Prinţesa Urbană

Dragă prinţesă,

Am citit proaspăta ta carte pentru copii – Băieţelul cu aripă de fluture – într-un moment special pentru mine. Într-un moment în care un omuleţ de 3 ani din familia mea extinsă a primit un diagnostic de ţi se ridică părul în cap de frică. Spun asta pentru că de cele mai multe ori citim o carte cu ochii stării de moment.

Nu mai ştiu exact cu ce aşteptări am cumpărat cartea. Subiectul în sine m-a intrigat şi am vrut să fie un punct de pornire pentru discuţiile cu Tudor despre ce înseamnă să fii om special. Am fost curioasă să văd în ce fel ai scris povestea. Pentru că e un subiect atât de sensibil şi pentru că mă interesează felul în care prind formă poveştile frumoase.

Ce am primit a fost total peste aşteptările mele. Nu m-am aşteptat să mă atingă atât de mult. Am izbucnit în plâns în momentul când băieţelul mai mare a râs de David, Băieţelul cu aripa de fluture. În drum spre casă, chiar după lansarea cărţii. Plângeam înăbuşit cu sughiţuri şi lacrimi de crocodil pe obraji, încercând să mă feresc de Tudor să nu îi transmit starea mea. Am plâns neputincioasă la gândul cât e de nedreaptă uneori lumea în care trăim. Am plâns de neputinţă că nu pot să fac mare lucru ca fiecare om de pe lumea asta să fie fericit în felul său. Am plâns la gândul că situaţia e şi mai cruntă pentru oamenii speciali din România, din Moldova şi din alte ţări “mijlocii”, ca cea în care s-a născut David. Am plâns că îmi vine greu uneori să mă accept eu singură pe mine, aşa cum sunt, cu bune şi cu rele.

Tudor a luat lucrurile natural, nu a dat semne, atunci la prima lectură, că ar fi trist, dar a fost foarte curios să povestim de ce David are o aripă de fluture în loc de mână.

Dragă prinţesă, ai scris o carte de suflet. O carte care ne va face să ne gândim mai mult la cât de greu e să fii om cu nevoi speciale. O carte care va deschide discuţii profunde cu copiii despre ce înseamnă să fii om special. O carte terapeutică care poate o să ne ajute să ne acceptăm şi pe noi înşine, cu tot cu copiii speciali din noi.

Pentru Lavinia Trifan, ilustratoarea cărţii şi partenera ta în această poveste, am numai cuvinte de laudă. Desenele sunt extrem de frumoase şi eu una nu aş schimba niciun fir de iarbă în ele. Niciunul. Te rog să îi transmiţi tu, că o cunoşti mai bine.

Tot ce vreau să îţi spun, la final, e că povestea lui David trebuie să continuie. Pentru toţi oamenii speciali ca David, dar şi pentru copiii invizibili din noi care au nevoie să fie luaţi în braţe, cu toate ciudăţeniile lor.

Abia aştept să aud veşti de la tine!

PS: Poza am preluat-o de la tine, fără să te întreb înainte. Era păcat să stric bunătate de surpriză :).

♥ Dacă vreţi să fiţi la curent cu ultimele noutăţi de pe blogul meu, vă invit să daţi Like paginii de Facebook sau să vă abonaţi la newsletter cu ajutorul butonului Follow. ♥

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s