Ne temem de cuvinte…|Recomandare de carte

catzhuz7z8g-tim-marshall

Ne temem de cuvinte şi de puterea lor. Ne temem că acestea pot să doară şi că nu pot fi tăiate cu bărdiţa. Ne temem să le pronunţăm, de parcă adevărul şi emoţia care stau în spatele lor devin abia atunci adevărate. Emoţia prinde formă, devine realitate. Avem senzaţia că dacă nu spunem nimic, atunci acea emoţie nu există. Trăirile noastre există cu sau fără cuvinte, iar dacă învăţăm să folosim cuvintele să exprimăm emoţia fără să provocăm durere, atunci cuvintele ne sunt chiar de mare folos.

Ne temem să spunem „da, puiule, văd că nu vrei la grădiniţă pentru că ai vrea să te joci toată ziua cu mine”  sau “da, puiule, ştiu că simţi uneori că ai mai puţină iubire de când a apărut sora ta”. Pentru că simţim că dacă am spune asta, am fi puşi în faţa adevărului pe care trebuie să îl înfruntăm. Am fi puşi în situaţia să acceptăm adevărul aşa cum e el şi să facem ceva cu această informaţie. Am fi puşi în situaţia să refuzăm uneori. Şi noi nu putem refuza. Avem senzaţia că dacă nu facem pe placul celorlalţi, nu vom fi acceptaţi şi nu vom mai fi iubiţi. Dar nu e aşa.

Ne temem de cuvinte mari despre noi. Ne temem că acestea ar însemna că suntem lipsiţi de modestie. Ne temem de aceste cuvinte pentru că nu ni le-a spus nimeni, niciodată. Simţim că nu le merităm şi aşteptăm cu nerăbdare să vină ziua când vom merita să ni le spunem, zi care nu mai vine niciodată. Şi nu pentru că chiar nu merităm, ci pentru că nu reuşim să trecem peste teama de cuvinte. Preţuirea autentică de sine (nu de ochii lumii) este vitală.

Ne temem să folosim cuvintele şi să îl întrebăm pe un om îndurerat ce mai face. Să întrebăm şi, pur şi simplu, să ascultăm. Ne temem, pentru că durerea lui ne poate durea şi pe noi. Şi noi avem destule dureri.

Ne temem să îi vorbim unui părinte care a pierdut ce are el mai scump pe lume. Nu ştim ce să spunem, iar dacă ne facem vreodată curaj, cel mai degrabă o dăm în bară, folosind nişte cuvinte superficiale care se străduie să acopere durerea. Să o ascundă sub preş. Dar durerea există, chiar dacă noi nu vorbim despre ea. Şi durerea poate să se mai stingă dacă folosim acele cuvinte vindecătoare. Acele cuvinte simple, care exprimă, pur şi simplu, ce simţim.

Cuvintele pot să fie dureroase într-adevăr, dar pentru o mie de cuvinte dureroase, există tot atâtea (sau şi mai multe) cuvinte vindecătoare, care ne ung sufletul. Cuvintele pot fi tămăduitoare, cuvintele dau sens şi logică emoţiilor pe care le avem. Cuvintele leagă partea dreaptă a creierului nostru, răspunzătoare cu emoţiile, cu partea stângă a acestuia,  responsabilă cu logica. Şi odată ce o emoţie este legată, prin cuvinte, de raţiune, această devine mult mai uşor de gestionat. Ea devine clară şi ştim cu ce avem de a face. Chiar şi cea mai neagră emoţie a sufletului nostru poate să devină mai puţin neagră,  atunci când e pusă în cuvinte. În cuvinte despre noi, despre cum ne simţim, despre ce nevoi avem, despre ce exact vrem de la oamenii din jurul nostru. Nu cuvinte dureroase de critică, învinovăţire, manipulare sau venite din nevoia de control.

Aceste rânduri au devenit, fără să îmi propun asta, o pledoarie pentru cartea Comunicarea Nonviolentă de Marshall B. Rosenberg (se poate cumpăra de aici sau din orice librărie mare). O carte care poate schimba vieţi şi destine, doar prin cuvinte. Doar învăţându-ne cum să ne folosim de preţiosul dar de a vorbi.

cmoa3h1sxg0-christopher-sardegna

♥ Daca vă plac articolele mele, vă invit să daţi Like paginii de Facebook sau să vă abonaţi la newsletter cu ajutorul butonului Follow de mai sus, din dreapta paginii. ♥

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s