Jurnal de Olanda: Ziua 2. Turul Amsterdamului

img_7703

Ziua Doi din călătoria noastră în Olanda am început-o în forţă pe la ora 7 (măcar în călătorii e bine că Tudor ne trezeşte aşa dimineaţă), am mâncat, ne-am pregătit şi am plecat la drum lung. Am luat-o direct spre Centrul Vechi al Amsterdamului, nerăbdători  (mai mult eu) să descoperim canalele. Când am ajuns la primele canale am intrat în fibrilaţii, îmi venea să fac poze ici, poze dincolo, de parcă mă temeam să nu mă pomenesc că mă trezesc din vis şi Amsterdamul cu casele lui frumoase dispare. Adevărul e unele sunt atât de frumoase şi atât de vii, încât îţi vine să le iei cu tine acasă.

img_7639

img_7693

Am făcut poze în stânga, poze în dreapta, poze în sus, poze în jos, până a ajuns soţul meu să se cam plictisească stând atâta după mine. Şi atunci am hotărât că e momentul să ne setăm o destinaţie şi să ne ţinem de ea, altfel aş fi stat toată ziua fotografiind aceleaşi case. Prima destinaţie a fost Bejinhof, o zonă de case care prin anii 1400-1600 au fost folosite de măicuţe, femei care voiau să se dedice lui Dumnezeu, dar nu voiau să se izoleze de tot de lume într-o mănăstire. Am intrat într-o curte interioară foarte drăguţă, cu o biserică catolică în mijloc, o curte care ar fi trebuit să fie o oază de linişte în mijlocul oraşului, dacă n-ar fi fost puhoaiele de turişti venind şi venind. Dar chiar şi aşa am reuşit să mă desprind de oraşul nebun şi să fiu atentă la păsările care cântau nestingherit pe acolo. Biserica nu se vizita în acel moment, fiindcă era slujbă. Curtea este deschisă publicului doar între orele 9 şi 17 şi se poate vizita gratis.

img_7746

Am ieşit de la Bejinhof şi am luat-o iar pe străduţe aglomerate şi pline de tot felul de surpize, de la condomerii până la moşnegi dezbrăcaţi până la chiloţi, făcând băi de soare în faţa blocului. Ştiam de la Alexandra că Amsterdam e un oraş al extremelor şi al surprizelor, însă oricum am avut destule cazuri în care chicoteam cu soţul meu şi rămâneam uimiţi. Aşa încet încet am ajuns la Dam Square. Am făcut câteva fotografii de amintire şi acolo şi am plecat mai departe. Cu gândul să căutăm renumitul Red Light District. Culmea e că probabil toată lumea începe cu RLD, pe când noi am început cu case locuite de măicuţe. :))

img_7828

Ne-am învârtit mult până am dat de Red Light District, dar imediat ce am văzut  vitrina de mai sus cu draperii groase roşii, am ştiut că suntem pe drumul cel bun. Draperiile erau trase ce-i drept, însă oricum… :)). Una câte una au început să apară mai multe vitrine, unele cu scaun, altele fără, unele mai luxoase, altele amenajate ca o baie, dar cel mai dezarmant lucru era că toate erau goale. Am mers aşa pe o parte a canalului şi deja ne gândeam că e prânz şi duminică şi fetele au pauză, când colo a apărut prima „lady” în uşa unei vitrine, luându-şi rămas bun de la un client ( asta am bănuit eu că e, după moaca satisfăcută:)) ). Era ok fata, cu nişte pantaloni scuuuuurti, practic cu fundul afară. Am trecut pe partea cealaltă a canalului, iar apoi au început să apară. Culmea e că acum apăreau pe partea cealaltă a canalului, pe unde tocmai trecusem şi erau vitrinele goale. Eh, dar le vedeam bine şi peste canal, în plus puteam să le urmărim nestingheriţi, fiindcă atunci când mergeam chiar prin faţa lor,  îmi era oarecum jenă să mă uit la detalii. În scurt timp au apărut şi pe partea noastră de canal, aşa că am văzut câteva ‘exemplare’ şi de aproape. Câteva Thai, câteva negricioase, toate ‘îmbrăcate’ în costume de plasă &co. Şocul mare a fost când am văzut şi o moacă de fost-bărbat pe acolo, nu ne-am dat seama dacă era doar travestit sau chiar transsexual, dar moaca sigur de bărbat o avea. Povestind acum despre asta, parcă am impresia că nici nu s-au întâmplat toate astea, am realizat foarte greu că fetele alea chiar îşi făceau jobul acolo.

Am ieşit de pe faimoasa stradă şi ne -am pomenit într-o piaţă frumuşică cu un castel în mijloc. Era de fapt un restaurant găzduit într-un castel. Iar piaţa se cheamă Newmarkt Square. Am făcut un popas şi l-am mai lăsat pe Tudor pe jos să-şi dezmorţească picioarele, apoi am plecat mai departe. Lucrul ăsta cu dezmorţirea l-am făcut, apropo, constant la ceva timp, ca să simtă şi Tudor că are un pic de libertate de mişcare.

img_7720

img_7804

Uitându-ne pe hartă am văzut că suntem destul de aproape de Openbaar Biblioteek, deci asta a fost următoarea noastră destinaţie. Despre bibliotecă ştiam că oferă o privelişte asupra oraşului şi că se poate mânca acolo, la ultimul etaj, la un fel de „împinge tava”. Şi cum tocmai se apropia ora prânzului, a fost tocmai la ţanc.

Am ajuns la biblioteca enormă, 6 etaje numai de cărţi şi muzică, cu multe spaţii dedicate lucrului, chiar şi nişte cabinuţe parcă de maşină, unde oamenii se băgau şi lucrau de zor la laptop. Presupun că erau izolate fonic, judecând după materialul din care erau făcute. La etajul 7 era zona unde se putea mânca, se putea sta şi afară, cu o vedere peste oraş, însă vântul năprasnic nu prea ne-a îmbiat să ieşim afară. Erau o grămadă de chestii apetisante din care puteai să alegi, făcute acolo pe loc şi inspirate din bucătării internaţionale. Am mâncat câte o supă cremă de ciuperci, burgeri cu cartofi, tartă cu mere şi migdale. Toate gustoase şi rapid făcute. Unica chestie e că descrierile mâncărurilor sunt doar în olandeză, aşa că nu prea am avut curaj să încercăm denumiri total necunoscute.

La plecare am făcut o pauză la scările de la parterul bibliotecii, de la intrarea principală, pe care Tudor le-a coborât şi urcat de câteva ori, desigur. Tot acolo era şi un pian la dispoziţia vizitatorilor, deci încă un motiv în plus pentru muzicieni pentru a vizita această minunată bibliotecă. Oricum este un must see, absolut gratuit, mai ales că se şi poate mânca acolo la preţuri destul de ok.

Foarte aproape de Openbaar Biblioteek este şi Nemo Science Center, un muzeu tehnic pe care noi l-am ratat atunci din lipsă de timp, dar la care sigur vom reveni cândva.

Pe drum spre bibliotecă am trecut prin faţa Amsterdam Centraal, gara de tren a Amsterdamului. Clădirea este impresionantă şi frumoasă, însă zona aceea e un du-te vino continuu, deci nu tocmai plăcută şi relaxantă.

Cu gândul să mergem cumva spre casă, am luat -o spre cartierul Joordan. Mergând fără o ţintă exactă, am ajuns în zona Joordan la biserica Westerkerk şi mi-am adus aminte că Alexandra recomandă un tur de pe tripadvisor, pe care poţi să îl urmăreşti pas cu pas de pe aplicaţia lor. Am încărcat turul şi duşi am fost mai departe. Din păcate acum nu mai găsesc această aplicaţie, ca să vă dau mai multe detalii despre ea, dar noroc cu Alexandra care a încărcat traseul şi pe google maps, detalii găsiti aici, la ea pe blog.

Turul a fost foarte plăcut pentru că ne-a dus prin locuri liniştite pe unde nu mai e plin de turişti, am ajuns şi în părculeţul Joordanplein, care avea şi loc de joacă pentru copii. Am vizitat şi o barcă-casă şi am văzut cum se locuieşte în astfel de case. Cică există cam 2000 şi ceva de case de genul ăsta în Amsterdam, o barcă-casă este mai scumpă de cumpărat, şi mai scump de întreţinut, deşi este mică. Şi încă o chestie interesanto-scârboasă e că aceste case nu sunt conectate la sistemul de canalizare a oraşului, ci toate murdăriile de genul ăsta se duc direct în apa canalului.

img_7989

img_7974

img_7779

De la Jordaanplein am mers mai departe pe traseu, unde am descoperit curţi private liniştite, unele erau deschise publicului doar până la 17:00, aşa că n-am intrat peste tot, dar oricum cu cât ne afundam în cartierul Jordaan, cu atât mă bucurăm mai mult de oraş. Jordaan a fost cândva un cartier muncitoresc, care acum a devenit unul dintre cele mai scumpe cartiere ale oraşului. Ca un fel de Aviaţiei al Bucureştiului, doar că mai renumit şi la alt nivel. Traseul ăsta chiar mi-a plăcut mult şi este de recomandat, fiindcă te duce departe de gălăgia oraşului şi poţi să vezi cum trăiesc oamenii pe aici.

După ce am terminat turul, obosiţi am pornit spre casă, tot aşa pe lângă canale şi canale. Am trecut pe la Marqt, care de fapt e un lanţ de magazine, nu piaţă cum m-am gândit iniţial. Am cumpărat mai multe prostioare – kwark cu miere (un fel de brânză proaspătă), nişte biscuiţi, brioşe cu cocos, peşte marinat, un vin, o găleată de musli cu nuci şi alune, iaurt natur. Ce mi-a plăcut foarte mult e că aveau un asortiment destul de larg de chestii bio, fără conservanţi şi alţi aditivi. Nu ştiu dacă acest lucru era specific acestui lanţ de magazine ori aşa „curat” mănâncă olandezii.

Acasă am mâncat, am băut nişte vin, l-am culcat pe Tudor, apoi ne-am culcat şi noi cu gândul la a doua zi.

Impresii despre Amsterdam şi olandezi :

– E un oraş nebuuuun, aglomerat, care te da peste cap şi te uimeşte la fiecare pas. N-aş putea locui aici zi de zi, cel puţin nu în centru.

– Sunt mii şi mii de biciclete peste tot, parcate regulamentar, lăsate aiurea în mijlocul drumului, ruginite, frumoase, cu 2,3 scaune de dus copiii, cu portbagaj mare unde încap şi mai mult copii., părăsite, asigurate cu lacăt, lăsate la voia întâmplării, cum zicea şi soţul meu – aici ar merita să scrii o poveste doar despre biciclete, e suficient să te plimbi o zi prin oraş şi îţi umpli tolba cu poveşti despre biciclete.

-Olandezii sunt foarte înalţi, asta o mai auzisem, da’ parcă prea sunt toţi aşa drepţi şi înalţi că lumânarea.

-Olandezii stau foarte drepţi şi pe biciclete. Cam toţi merg pe biciclete de oraş, deci nu e nevoie să stea încovoiaţi, însă oricum cred că e o chestie şi de obişnuinţă.

– Conduc bicicletele destul de agresiv, haotic, nu respectă semaforul pe străzile micuţe, doar pe cele mai mari, de cele mai multe ori conduc doar cu o mână, una o ţin în buzunar sau vorbesc la telefon sau se caută în poşetă sau îşi aşează coafura sau…din astea. 🙂

-Pe unele străzi trotuarele sunt aproape inexistente, în schimb pistele de biciclişti sunt cam la fel de late ca şoseaua pentru maşini.

-Maşini sunt destul de puţine în oraş, mai rău ne feream şi ne temeam de biciclete decât de maşini.

-Bicicleta e parte din viaţă olandezilor – merg la cumpărături, cară mobilă uşoară, merg în cluburi (judec după pantofii aurii super strălucitori pe care îi purta într-o zi o tipă pe bicicletă).

– Vântul năprasnic nu ne-a impresionat deloc în mod plăcut, dar e o impresie şi asta. Tot auzeam că vremea e destul de instabilă pe aici, dar nu mă aşteptam să fie atât de inconfortabilă. Ba mă îmbrăcam că mă tăia vântul rece, ba muream de cald şi mă dezbrăcam. Vânt foarte puternic şi neplăcut, dar ei nu au nici o treabă – copiii sunt căliţi încă de mici şi nu sunt protejaţi deloc de vânt.

Dacă vrei să ştii cum a fost Ziua 1, vezi aici.

– Va urma –

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Jurnal de Olanda: Ziua 2. Turul Amsterdamului&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s