Jurnal de Olanda: Ziua 1. Primul contact cu Amsterdam

Pentru că în perioada asta pot să călătoresc doar cu gândul, am hotărât să scot la lumina zilei nişte amintiri frumoase din vacanţele anterioare. De fiecare dată când mă întorc la aceste amintiri sau răsfoiesc poze din călătorii, simt că reuşesc să trăiesc cel puţin o mică parte din bucuria călătoriilor, ceea ce mă face să mă simt bine şi să visez cu ochii deschişi la noi şi noi destinaţii. Astfel am hotărât să fac o serie de articole despre călătoria noastră în Olanda de anul trecut – atât pentru sufletul meu, cât şi pentru voi. Mă gândesc (şi sper ) că poveştile noastre pot inspira părinţii care nu au curajul să călătorească cu copii mici (Tudor avea 1 an şi câteva zile la momentul călătoriei), dar pot fi şi de ajutor în organizarea vacanţelor, pentru că voi include şi obiectivele turistice pe care le-am vizitat.

În primul articol, cel de astăzi, voi descrie prima noastră întâlnire cu Olanda, cu oamenii ei frumoşi şi despre experienţa Airbnb. Următoarele articole vor fi tematice, cu mai multe informaţii referitoare la locurile vizitate (turul Amsterdam-ului, Parcul de lalele Keukenhof, satul cu morile de vânt Zaanse Schans, sătucele pescăreşti Marken şi Volendam, Giethoorn and everything in between).

So…let’s do it! Let’s go (back) to Holland!

Zborul cu avionul cu copil de 1 an. Înainte să mergem în Olanda, Tudor deja simţite gustul zborului cu avionul de vreo două ori şi de fiecare dată a fost foarte ok. Doar că de data asta era mai mare, foarte curios şi iubea să exploreze locurile noi de-a buşilea, în plus era primul zbor mai lung, de vreo 2 ore şi jumătate. Pe scurt, n-a fost nici aşa uşor cum au fost zborurile spre Moldova, când Tudor a dormit tot drumul, dar nici foarte greu pentru că nu a plâns deloc. A fost foarte activ ca de obicei, a comunicat cu toată lumea, a apăsat toate butoanele posibile şi imposibile, s-a distrat privind un căţel, a parcurs de-a buşilea tot avionul, the usual stuff. Speram să doarmă măcar o oră din cele 2 ore şi jumătate, dar nu, era prea mult interesat de tot ce îl înconjura ca să aibă pace să pună geană pe geană. Am avut noroc că am avut un loc liber lângă noi şi am avut spaţiu unde să ne întindem lucrurile, iar peste un loc de noi a stat o doamna drăguţă, care a încercat să-mi facă viaţa mai uşoară şi a şi reuşit.

Pe post de concluzie, două lucruri m-au ajutat mult pe acest zbor:  să mă relaxez şi să îl las pe Tudor să exploreze avionul aşa cum explorează orice alt loc nou. Adică l-am lăsat să facă vreo 3-4 tururi de avion de-a buşilea, spre amuzamentul tuturor pasagerilor din avion şi spre bucuria şi mulţumirea lui. Alternativa la acest lucru ar fi fost să îl duc de mână eu peste tot, doar că ne-ar fi fost mult mai greu să ne descurcăm în spaţiul acela îngust.  Un alt lucru care ne-a ajutat foarte mult a fost acel scaun liber de lângă noi. Cred că e util de cerut un loc liber  între locurile părinţilor când se dau taloanele de îmbarcare, în caz că e posibil, desigur.

În aeroport şi drumul spre Amsterdam.
Aeroportul Amsterdam e foaaarte mare. Ştiam asta încă de acasă, dar oricum parcă a fost primul aeroport unde m-am simţit de mai multe ori dezorientată. Mai întâi a fost cam greu să găsim hala de unde se ridică bagajele, apoi am încurcat platforma de pe care trebuia să luăm trenul spre oraş. Pe lângă toate, după ce am luat bilete de tren am aflat că Intercity-ul care ar fi trebuit să ne ducă direct în oraş nu mergea din cauza unor lucrări care aveau loc în zonă. Aşa că a trebuit să luăm un autobuz care ne-a dus până la prima staţie de metrou şi de acolo am continuat călătoria spre oraş.

img_7659

Mi-a plăcut mult că toate lucrurile sunt foarte clar indicate, nu prea ai cum să te rătăceşti (deşi noi am reuşit, hihi), există acces uşor peste tot cu căruciorul, unde mai pui că şi oamenii sunt foarte foarte plăcuţi şi bine intenţionaţi. Primul contact cu oamenii de aici l-am avut chiar după ce am mers câteva staţii cu metroul şi a trebuit să schimbăm transportul ca să luăm tramvaiul. Am întrebat-o pe o doamna de la metrou cum facem să luăm tramvaiul… Deci nu am cuvinte să exprim cât de binevoitoare a fost tipa, ne-a explicat de cel puţin 3 ori cum să facem mai departe, ne-a arătat drumul cum să ajungem la staţia de tramvai (care era doar peste drum) şi mai că nu a venit cu noi chiar până la staţie ( mai avea puţin şi ajungea şi ea). Ok, foarte drăguţă, daaar uimirea şi mai mare a urmat în tramvai. Să vă povestesc. Urcăm în tramvai, dăm să luăm bilete, conductorul zice că nu primeşte bancnote mai mari de 20, soţul meu îi arată că are doar bancnote de 50. Scotocim, răscolim, găsim în final o bancnotă de 5 euro, bucuros merge iar la conductor, dar surpriză… Îi mai trebuiesc 40 de cenţi. Iar răscoleşte, dar degeaba. Îi zic atunci, du-te şi ia măcar un bilet. Se duce şi îi spune conductorului, sorry , dar uite numai atâta am, nu-mi ajunge mărunt de 2 bilete, dă-mi doar unul, la care conductorul zice ‘ok, las nu mai trebuie nimic. Adică nimic, nimic. Zic wow, unde mai vezi la noi aşa ceva. Şi ca să fie treaba treabă, după ce coboram la staţia unde aveam noi nevoie (şi pe care ne-a anunţat-o şi conductorul, deşi nu l-am rugat să facă asta), vedem că tramvaiul şi-a închis toate uşile, mai puţin cea din faţă, dar stă pe loc, nu pleacă. Când colo, ne dăm seama că el îşi făcea griji dacă ştim unde vrem să ajungem, se duce soţul meu la uşa din faţă şi abia după ce i-a spus că ştim unde să mergem mai departe, a plecat şi el împăcat. Uite aşa 🙂 Faza cu şoferul de tramvai chiar m-a surprins foarte plăcut, mai că m-a emoţionat. Să vedem în zilele următoare peste ce oameni mai dăm, dar sunt convinsă că vor fi cel puţin la fel de simpatici.

img_8023

Experienţa Airbnb.
La apartamentul pe care l-am închiriat am ajuns relativ uşor, scările înguste şi abrupte o să ne cam dea bătăi de cap în zilele următoare, cu coborâtul şi urcatul căruţului, dar asta e, din câte am înţeles, cam toate clădirile în Amsterdam au problema asta, cel puţin în zonele rezidenţiale cu clădiri mai vechi. Gazda noastră, Simon , e un tip plăcut, nu ştiu de ce am chiar impresia că l-am mai văzut pe undeva. Locuieşte în apartamentul de de-asupra noastră cu soţia şi cei doi copii ai săi. Să vedem ai cui copii se vor auzi mai tare la noapte :).

Am vorbit un pic cu Simon ( mai mult soţul meu, că eu alergam în timpul asta după Tudor), am lăsat lucrurile şi am ieşit în oraş să căutăm ceva de mâncare prin vecinătate. Am mers la un take-away recomandat de Simon, am comandat câte un burritos şi fajitas burritos şi am plecat să ne mai plimbam până se face comanda. Am luat-o pe străzi aşa hai-hui, fără să avem o destinaţie finală, aşa cum îmi place mie cel mai mult să descopăr un oraş nou. Căscând gura pe drum, am fost atenţi să găsim şi vreun supermarket de unde să luăm câte ceva pentru micul dejun. Am intrat mai întâi într-un magazin micuţ, care mi-a adus aminte de magazinele din Chetrosu (satul meu natal 🙂 ), aşa cu vitrine, unde nu avea acces decât vânzătorul, cu multe sticle de apă şi alte băuturi aranjate uniform pe lângă pereţi… Am cumpărat o apă şi am ieşit, e greu să cumperi ceva fără să ai acces să citeşti eticheta nestigherit… Chiar dacă nu înţelegi o iotă din eticheta aceea :)).

Am mers mai departe şi am găsit o piaaaţă, Markt îi spunea, nu ştiu dacă în limba lor înseamnă chiar piaţă, dar oricum arată mai mult a piaţă decât a magazin. Era ca un hambar de fapt, ca un depozit al tău, plin cu bunătăţuri de unde poţi să îţi iei ce vrei. Iniţial am crezut că au doar fructe şi legume, dar cu cât ne afundam, cu atât ni se iveau în cale şi mai multe bunătăţuri, aveau de toate de fapt, caşcavaluri, pate-uri, cărnuri, biscuiţi, copturi ca de casă, ceaiuri, lactate etc etc. Cred că am fi stat acolo o oră dacă nu ne-ar fi aşteptat burritosii comandaţi. Aşa că am luat rapid doar caşcaval, pate, unt, pâine, ceai şi nişte mere şi am ieşit. Având în gând să revenim cu siguranţă în zilele următoare.

Am ieşit şi am luat-o la pas rapid spre restaurantul mexican. Chestiile comandate au fost aşa şi aşa, nu rele la gust, dar nici ceva wow. Oricum mâncasem mâncare mexicană doar o singură dată în Bucureşti, deci nu prea aveam cu ce să comparăm. În plus, am cerut să fie ‘not so spicy’, deci au fost pe măsură – aproape fără gust:)).

Am mâncat şi ne-am întors acasă, că ne-am dat seama brusc că suntem cam obosiţi, Tudor, săracul, a adormit la mine în braţe şi ar mai fi dormit aşa, dar nu mai eram noi în stare să cutreierăm mult. Mai ales că s-a făcut aproape ora 10, s-a lăsat şi frigul şi nu eram îmbrăcaţi chiar adecvat.

img_8019

img_8078

Ajunşi acasă, pe Tudor l-am culcat direct, noi am băut câte un ceai la burjuika olandeză (cine nu ştie ce e o burjuika, vezi imaginea de mai sus ), ne-am încălzit, ne-am moleşit şi ne-am culcat cu gândul la a doua zi.

 

– Va urma –

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Jurnal de Olanda: Ziua 1. Primul contact cu Amsterdam&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s