Scrisoare de dor

Micuţul meu drag,

Mi-e dor constant de tine. Mai ales de când nu mai dormim împreună seară de seară. Eşti ocupat mai tot timpul cu lucruri de-ale tale importante – ba te dai prin bălţi cu motoreta, ba speli vasele concentrat şi serios la mica ta bucătărie, ba ne cânţi la mulţi ani oriunde găseşti nişte lumânări, ba eşti curios şi ne întrebi câte-n lună şi-n stele… Nu ai nici o clipă liberă şi iată aşa ajung eu să îţi duc dorul. Abia dacă ajung dimineaţa să te cuprind repejor înainte să pleci la grădiniţă, uneori te prind, alteori abia aştepţi să ieşi cu rucsacul în spate şi îmi „arunci” pe uşă câte un „pa, mami” mergând spre maşină. Tu ai crescut (parcă prea repede), ai nevoie de iubirea mea, dar nu ai timp să mi-o arăţi pe a ta.

Te mai prind seara când te întorci de la grădiniţă, îţi mai fur un pupic, îţi şoptesc un „te iubesc”, dar tot aşa din fugă, pentru că abia aştepţi să fugi la treburile tale bebelusesti (da, ştiu că îmi spui că nu mai eşti bebeluş, ai deja 2 ani şi jumătate, ce să mai…., şi totuşi vei fi primul meu bebeluş mereu).

Azi seara te-am sărutat în fugă în vârful capului în timp ce te jucai concentrat cu plastilină şi mare mi-a fost uimirea când ai luat iniţiativa să mă pupi şi tu pe mine în acelaşi loc – în vârful capului. A fost un pupic dulce, dulce cum numai tu poţi să îmi dai. Ah, rareori primesc pupici de la tine, dar măcar sunt atât de dulci şi neaşteptaţi încât o să-i ţin bine minte o perioadă. Nu ai cum să uiţi aşa ceva.

Nu ştiu când şi cum ai crescut atât de repede, când şi cum te-ai dezlipit de mine şi ai devenit băieţelul independent şi responsabil pe care îl văd acum în faţa mea. Parcă am stat prea puţin cu nasul în mirosul tău de bebeluş, parcă te-am ţinut prea puţin în braţe (deşi te-am purtat toată vremea peste tot, să ştii), parcă prea devreme te-ai rupt de la pieptul meu, parcă prea puţin ai fost dependent de mine. Acum eu sunt dependentă de tine, aş vrea să te simt bucăţică cu bucăţică, dar, gata, rareori te mai prind în braţele mele flămânde.

Abia aştept să pot în curând să te car în braţe (măcar aşa – în scopuri practice pentru tine, cum ar fi să ajungi la un raft de sus), abia aştept să putem să ne tăvălim pe jos aşa cum faci cu al tău tati. Măcar o să pot să te mai simt şi eu aproape, suflându-ţi în ceafă şi inspirându-ţi mirosul de bebeluş.

Ai crescut atât de mare încât vreau să opresc timpul chiar acum, să pot să te savurez cât mai mult, să simt fericirea asta cu toţi porii, să o imprim adânc, adânc în sufletul meu ca să nu o uit niciodată!

Bucureşti, 23.08.2016

photo-1455619901555-8212a7312f41

Nostalgie 🙂

Foto de: https://unsplash.com/@varshesh

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s