Ţinutul Secuiesc – ce se poate vizita în Covasna şi Harghita şi câteva idei de cazare

Când încă eram însărcinată cu Tudor mă gândeam că pentru o perioadă o să ne punem vacanţele în cui şi o să ne mulţumim cu amintirile şi fotografiile din călătoriile anterioare. Însă pentru că am avut noroc ca Tudor să fie sănătos şi să suporte relativ uşor mersul cu maşina, realitatea a fost mult mai frumoasă decât mă aşteptam eu. Aşa că la 3 luni şi ceva ale lui Tudor făceam prima călătorie cu maşina la Sibiu, la 5 luni ieşeam prima oară cu el din ţară – în Grecia la mare, la 6 luni am dat o fugă să ne bucurăm de toamnă pe dealurile Şirnei, la 6 luni şi ceva exploram împrejurimile din Băile Tuşnad, iar despre următorul an – 2015 – ar trebui să fac o postare separată, atât de plin de ieşiri şi călătorii frumoase a fost – cam o ieşire pe lună prin ţară şi două vacanţe în străinătate, Olanda şi Grecia. Wow, sună chiar frumos când pui pe hârtie micile realizări. Deci rapid, în primii doi ani de viaţă ai lui Tudor, am demontat frumos mitul conform căruia cu copii mici nu se poate călători. Ba se poate şi e foarte frumos (şi greu uneori), dar se poate atâta timp cât pleci la drum cu aşteptări realiste. Despre lucrurile care ne-au ajutat pe noi să ne organizăm călătorii cât mai plăcute cu copilul am mai scris aici.
Şi pentru că am explorat intens frumoasa Românie în această perioadă, am hotărât să fac 2 articole despre zonele mele de suflet din ţară: judeţele Covasna şi Harghita şi zona munţilor Fagaraş.

Astăzi voi scrie despre o părticică din Ţinutul Secuiesc – judeţele Covasna şi Harghita – şi despre ce se poate vizita în această zonă, ca un fel de mini-ghid pentru părinţii călători.

Lacul Sf. Ana – acest lac l-am descoperit mult înainte să il avem pe Tudor şi a devenit locul unde m-aş întoarce mereu, fără să mă plictisesc vreodată. Dacă mâine îmi zice cineva să mergem la lacul Sf. Ana, mâine merg. 🙂 Este un lac format în craterul unui vulcan vechi şi stins, apele căruia se formează doar din ce se adună în urma ploilor. Deci apa în sine nu este deosebită (poate doar prin faptul că e foarte liniştită şi curată), însă pădurile, copacii, vegetaţia care înconjoară lacul fac că acest loc să fie unul cu totul special. Am fost acolo şi vara şi primăvara, dar cel mai mult mi-a plăcut toamna când culorile pădurilor sunt atât de speciale. De fiecare dată am găsit multă linişte şi pace acolo, însă cred că am şi ales bine perioadele în care am mers. Lunile Iulie şi August sunt aproape sigură că aduc aglomeraţia lor şi acolo, aşa că noi de obicei evităm să mergem în locuri cunoscute a fi frumoase în aceste două luni. Accesul este gratuit pentru cei care merg pe jos pâna la lac. Accesul cu masina costă în jur de 10 lei.

Vedere de sus, lacul sf. AnaLacul Sf. Ana

Tinovul Mohoş – aceasta este o mlaştină aflată în apropierea lacului Sf. Ana, deosebită prin vegetaţia specifică zonelor de tundră. Se spune că primul crater care a erupt a fost acesta cu tinovul, apoi s-a liniştit şi a format un lac. Mai târziu a erupt şi craterul de alături (lacul Sf. Ana) şi a aruncat cenuşă în primul lac, astfel l-a acoperit parţial şi a favorizat dezvoltarea muschiului de turbă şi a vegetaţiei ciudate ( Pinul pitic, Drosera rotundifolia – o plantă carnivoră etc). Este o zonă foarte deosebită, cu un aer pe care eu nu l-am mai întâlnit nicăieri, imediat ce am intrat pe potecile din lemn ale mlastinei m-am simţit “aruncată” pe meleaguri străine şi îndepărtate. Tinovul Mohoş se află foarte aproape de lacul Sf. Ana, deci pot fi vizitate ambele în aceeaşi zi, doar că aici vizita se face doar în tururi ghidate. Intrarea în rezervaţie se face zilnic la ore fixe: 10, 12, 14, 16, 18 şi costă în jur de 5 lei de persoană. Vizita durează în jur 40 de minute cu tot cu poveştile ghidului şi e un loc unde eu aş reveni cu drag în fiecare an.

Cararea spre Tinovul Mohos

Rezervaţia de animale sălbatice din Ivo. Aici am fost tot într-o toamnă superbă unde ne-am bucurat din suflet de natură şi de liniştea din această pădure. E o zonă împădurită unde se poate intra doar cu ghid şi unde se pot observa de la distanţă diferite animale sălbatice care locuiesc acolo – căprioare, cerbi, ciute, porc mistreţ. Sunt doar animale sălbatice specifice zonei respective, nu din cele aduse de pe alte meleaguri şi acestea se bucură de libertate deplină, atât cât le permite spaţiul generos al rezervaţiei. Am plecat în ghid în grup pe cărările pădurii, ghidul ne-a povestit despre animale şi ne-a dus pe “urmele” acestora. Am observat doar din depărtare câteva turme de animale, deci să nu va imaginaţi că le vedeţi ca la Zoo, dar experienţa în sine a fost foarte frumoasă şi relaxantă. Recomand cu drag această rezervaţie mai ales oamenilor cu mai puţină experienţă în ale drumeţiilor, care nu au curajul să se afunde într-o pădure fără ghid. Vizita se programează cu cel puţin 2 zile înainte, iar preţurile le puteţi vedea aici.

IMG_6318

Băile Balvanyos – staţiunea aceasta este aproape de lacul Sf. Ana şi este renumită pentru izvoarele sale minerale tămăduitoare. Tot de aici pornesc multe trasee pe muntele Puciosu accesibile şi pentru copii. De aici se poate ajunge spre Grota Sulfuroasă, Peştera Ucigaşul, Cimitirul Păsărilor, Grota Ucigaşă. Noi am avut o tentativă să intrăm doar în Grota Sulfuroasă, dar am ieşit foarte repede din cauza mirosului ascuţit de hidrogen sulfurat. Tot în zonă sunt şi ruinele cetăţii Balvanyos, se urcă prin pădure, dar nu aş recomanda-o părinţilor cu copii, fiindcă urcuşul e abrupt. Tot în Băile Balvanyos am descoperit încă o zonă mlăştinoasă – Tinovul Buffogo – care se vizitează fără ghid, e mai uscată, cărările din lemn sunt oarecum improvizate şi seamănă foarte mult cu pădurile din poveştile ruseşti despre Alionuşka şi Ivanuşka.

vedere din Alionuska si Ivanuska

Tinovul Buffago

Băile Tuşnad – este o staţiune la fel renumită pentru apele sale tămăduitoare, însă pentru că nu am le-am testat, nu pot să vă spun prea multe lucruri despre asta. În schimb de aici am plecat în mai multe drumeţii spre Lacul Sf. Ana, în plus mi se pare că e un loc bun unde să te cazezi cât eşti prin zonă. Aici şi aici vedeţi traseele care pleacă din Băile Tuşnad, unele sunt foarte uşoare, altele de dificultate medie sau mare, de toate pentru toate vârstele.

Salina Praid
– Acest loc l-aş recomanda în caz că sunteţi în plină vară şi vreţi să vă trageţi sufletul un pic la răcoare. Acolo temperatura este constantă tot timpul anului şi e în jur de 16 C. Salina în sine nu este impresionantă (cel puţin pentru mine), este ca o hală mare sub pământ pe teritoriul căreia sunt amenajate mai multe tipuri de distracţii- loc de joacă simplu, tenis de masă, loc de joacă tip parc de aventură, loc cu mese unde poţi să îţi aduci prânzul la pachet, un mini-muzeu despre istoria salinei şi chiar o mică bisericuţă. Salina este practic gândită să te ţină ocupat o zi întreagă cât stai acolo pentru tratamente. Se poate intra doar cu un autobus special cam din jumătate în jumătate de oră, apoi se coboară pe scări. Costul unui bilet pentru adulţi este de 25 lei/zi, iar pentru copii de 15 lei/zi, copiii mai mici de 3 ani beneficiază de gratuitate.

In locurile menţionate mai sus m-aş întoarce oricand fără să îmi fac griji ca m-aş plictisi acolo, dar mai am şi cateva motive în plus pentru care vreau să ne întoarcem cândva în viitorul apropiat în Secuime:
Cheile Vârghişului cu peşterile din zonă – de aici se pot face trasee de dificultate medie şi uşoară, aşa că mă gândesc că ar fi o variantă foarte bună pentru noi pentru a explora munţii împreună cu copiii.

Valea Zălanului – un sat izolat cu o puternică amprenta medievală şi locul unde îşi are reşedinţa de vară Prinţul Charles al Marii Britanii.

Mocăniţa Sovata – cu mocaniţa ne-am mai plimbat în Bucovina, dar cred ca ne-ar plăcea o mini-călătorie cu trenul şi prin această zonă.

In ceea ce priveşte cazarea, am stat în mai multe locuri, uneori în condiţii mai bune, alteori în condiţii care lăsau de dorit, aşa că voi include şi 3 opţiuni de cazare din zonă care nouă ni s-au părut ok:

Cu cortul în zona lacului Sf. Ana
– zona de camping este în vârful ‘dealului’ la vreo 15 minute de lac, acolo unde se lasă maşinile înainte de a coborâ spre lac. Grupul sanitar este destul de primitiv (aşa era acum câţiva ani când am campat noi acolo), curent electric nu există, dar cel puţin zona este oarecum protejată de urşi. Si este varianta cea mai ieftină – 10 ron/zi cort + maşină.

Hanul Secuiesc din Băile Tuşnad – Au camere spaţioase şi drăguţe, amenajate în stil rustic. Au restaurant cu meniu – mâncarea bună, destul de grasă, detaliu specific zonei de altfel. Zona restaurantului e destul de micuţă – nu prea există mult spaţiu pe unde să se plimbe copiii, iar scările pe unde se urcă în camere sunt destul de abrupte. Tudor era mic când am stat noi la ei şi era mai mult purtat, aşa că nu am avut grija scărilor, însă e un aspect care poate conta pentru părinţii de toddleri. Afară există un mini loc de joacă, iar curtea nu e foarte mare. Cu gazdele am interacţionat puţin, însă au fost deschişi să ne ajute cu diverse chestii. Mai multe detalii despre Hanul Secuiesc, găsiţi pe site-ul lor.

Pensiunea Istvana din Băile Balvanyos – aici am stat în perioada de dinainte de copil, când nu prea mă interesau detaliile legate de siguranţa şi distracţia copiilor, însă îmi amintesc că este o pensiune ok, cu o curte mare, unde aş mai reveni. Detalii găsiţi aici.

După cum vă spuneam, îmi place foarte mult această zonă şi pentru noi a fost mereu o alternativă mult mai bună decât Valea Prahovei. Se ajunge un pic mai greu acolo (drumul ia în jur de 4 ore), dar oferă mai multă linişte şi bun simţ. Iar acum că vine toamna cea frumoasă, vă recomand din suflet să o includeţi pe lista voastră de călătorii. Vă asigur că nu veţi regreta!

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Ţinutul Secuiesc – ce se poate vizita în Covasna şi Harghita şi câteva idei de cazare&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s