Serile TOTUL DESPRE MAME | Ştie şcoala românească ce să le ceară elevilor ei? | Invitat Mircea Miclea

Despre Totul despre Mame demult vreau să scriu pentru că mi-au fost de un real ajutor în experienţa mea de mamă chiar de la începuturi. Este o asociaţie, în spatele căreia stau nişte oameni foarte faini şi dedicaţi să aducă o gură proaspătă de aer în România, care organizează lunar evenimentul Serile TOTUL DESPRE MAME. În cadrul acestui eveniment organizatorii aduc oameni din diferite domenii care pot să vină cu o informaţie de folos mamelor. Se abordează subiecte ca dezvoltarea armonioasă a copilului, nutriţia, alăptarea, somnul, stil de viaţă, dezvoltare personală, viaţă de cuplu şi multe altele. Apreciez foarte mult această iniţiativă în primul rând pentru că evenimentele sunt accesibile pentru toţi, fiind gratuite, şi pentru că aduce în faţa părinţilor de cele mai multe ori invitaţi aleşi pe sprânceană. Aici am avut ocazia să văd în persoană nume renumite în ale parentingului ca Monica Reu, Urania Cremene, cât şi psihologi ca Domnica Petrovai, Gyorgy Gaspar şi altele. Partea şi mai frumoasă este că şi copii sunt bineveniţi la evenimente pentru a participa la activităţi creative dedicate lor, astfel părinţii pot asculta oarecum în liniste ce vorbesc speakerii.
Aici sau pe pagina lor de facebook puteţi urmări evenimentele viitoare şi vă puteţi înscrie când vă interesează tema.

12309874_915287345227653_6050372903393806952_o

Evenimentul la care am participat vineri seara l-a avut ca invitat pe psihologul Mircea Miclea, doctor în psihologie, profesor universitar la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, fost Ministru al Educaţiei în România. M-a intrigat invitatul evenimentului, dar şi tema abordată: Ştie şcoala românească ce să le ceară elevilor ei?

Chiar dacă Tudor e încă mic ne punem des întrebarea cât de bine răspunde nevoilor noastre sistemul de învăţământ din România, mai ales că hibele sistemului se văd încă din grădiniţă. Încă de la grupa mini, copiii învaţă multe lucruri pe de rost şi sunt puşi să petreacă foarte mult timp pe scaune, când la această vârstă mişcarea este esenţa dezvoltării lor. Mi-a plăcut evenimentul pentru că nu s-a axat doar pe aspectele negative ale sistemului de învăţământ, aceste lucruri, din păcate, le ştim bine cu toţii, ci Mircea Miclea a venit cu soluţii practice pe care părinţii pot să le aplice acasă, în funcţie de valorile fiecăruia şi în funcţie de nevoile copilului.

Mi-au rămas aşadar câteva lucruri în minte, concluzii personale pe care vreau să le împart cu voi:

1. Schimbarea sistemului de învăţământ românesc depinde, în contextul actual, doar de părinţi. Dacă părinţii se vor face auziţi, sistemul va reacţiona la cererile părinţilor. Trebuie să acţionăm dacă vrem schimbări. În această perioadă, în iulie-august, se stabileşte practic programa şcolară, nu se publică incă, dar se iau decizii referitoare la forma şi conţinutul ei, deci acum ar fi un moment oportun ca părinţii, sub forma unei asociaţii, să ia atitudine şi să ceară detalii despre schimbările care vor interveni. Şi să acţioneze dacă vor anumite schimbări.

2. Părinţii copiilor de ciclu preşcolar ar trebui să compenseze acasă lipsele sistemului în ceea ce priveşte dezvoltarea capacităţilor non-cognitive. Ştim prea bine cu toţii că şi grădiniţele tradiţionale, ca şi şcolile, se axează aproape exclusiv pe dezvoltarea capacităţile cognitive. Copii învaţă încă de la vârste de 1-2 ani poezii, cântece, culori, cifre etc. Aceste informaţii au importanţa lor, dar baza şi cheia succesului de mai departe stă în dezvoltarea la această vârstă a capacităţilor non-cognitive ca: reglarea emoţională, competenţele de relaţionare şi comunicare, autonomia, motricitatea. Un preşcolar care are un auto-control dezvoltat, ştie să se descurce într-un context social, este independent în conformitate cu vârsta, va asimila capacităţi de tip cognitiv mult mai uşor şi fără prea mare efort.

3. Părinţii copiilor de ciclu gimnazial ar trebui să se axeze ca copilul să înveţe să îşi organizeze singur stilul şi modul de a studia. Să încurajeze copilul să lucreze în felul următor: Ok, asta vreau să aflu, asta vreau să învăţ. Acum trebuie să văd ce anume trebuie să fac ca să aflu asta, ce cărţi trebuie să citesc, ce trebuie să experimentez, ce trebuie să monitorizez din activitatea mea ca să ajung în final să cunosc asta. Copilul trebuie încurajat să îşi facă singur propriu plan de învăţare. Astfel, în primul rând va fi mult mai mult implicat în ceea ce face şi în al doilea rând, va fi motivat să ajungă la finalul studiul şi să aibă satisfacţia lucrului bine făcut. Sistemul de învăţământ românesc le cere copiilor să înveţe şi atât, fără să îşi pună prea multe întrebări.

4. Încă un lucru care îi lipseşte programei şcolare este arta de a utiliza informaţia învăţată. Copiii reţin şi asimilează informaţii, dar de cele mai multe ori nu ştiu ce să facă cu acea informaţie, la ce le foloseşte. Cred că şi acest lucru trebuie compensat acasă.

5. Durata temelor de acasă nu ar trebui să fie mai mare de 3 ore-3,5 ore pentru clasele 5-8 şi nu mai mare de 2 ore pentru clasele primare. Studiile dovedesc că ce depăşeşte acest timp efectiv nu aduce nici un beneficiu copilului, iar Mircea Miclea îndeamnă părinţii să spună stop în caz că copiii petrec prea mult timp cu temele şi să îşi asume acest lucru în faţa profesorilor. Mie sincer şi 3 ore mi se par prea multe, chiar şi pentru un copil măricel, dar recunosc că nu m-am documentat suficient de mult şi nu ştiu ce exact aş face în aşa cazuri, ştiu sigur însă că aş lua atitudine în faţa profesorilor dacă cerinţele lor ar depăşi limite de bun simt.

6. O altă concluzie este că acei copii care ajung să exceleze într-un anumit domeniu, în pofida sistemului de învăţământ prost, ajung bine datorită forţelor şi capacităţilor proprii, datorită părinţilor şi datorită unor profesori deosebit de buni. Atât. Şcoala românească în sine, ca instituţie, nu are nici un aport la excelenţa acestor copii. Această informaţie m-ar ajuta atunci când ar trebui să aleg între o şcoală renumită şi un profesor recunoscut a fi bun, dar care activează într-o şcoală obişnuită. Aş alege omul şi profesorul în loc de şcoală.

Pe post de concluzie, deşi acest eveniment m-a bucurat, chiar şi prin faptul că se iniţiază astfel de discuţii, recunosc că încă nu am prins un curaj real că se poate schimba ceva semnificativ în sistemul de învăţământ din România în următorii 5 sau chiar 10 ani, mai avem mult drum de parcurs până când şcoala românească o să fie atentă la nevoile elevilor şi chiar la nevoile societăţii, dar mă bucură că se fac paşi în acest sens şi că părinţii ştiu ce vor. Rămâne doar să ne mobilizăm şi să ne facem auziţi pentru copiii noştri.

Sursa foto: pagina de facebook Totul despre Mame

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s