Ce gândeşte un copil când e pedepsit?

copil-pedepsit
Ascultam recent un interviu cu Laura Markham (fondatoarea site-ului http://www.ahaparenting.com, doctor în psihologie) şi a zis tipa asta o idee care mi s-a părut oarecum genială şi pe care am zis că trebuie neapărat să o pun aici pe blog. Ideea e aşa – noi, oamenii, acceptăm cu mare deschidere că s-au făcut noi invenţii în medicină, ba chiar ne lăudăm cu asta şi aplicăm noile invenţii când avem nevoie, s-au făcut mari salturi şi invenţii în inginerie şi tehnologie şi adoptăm foarte repede noul stil de viaţă mai întru totul tehnologizat, dar nu acceptăm sau poate nici nu ne gândim că şi în psihologie s-au făcut multe cercetări şi studii care arată, de exemplu, că pedepsele le fac mult rău copiilor. Nu e vorba doar despre pedepsele corporale că despre alea nici nu-mi vine să vorbesc, nu-mi vine să cred că încă mulţi dintre noi cred că o bătaie bună poate să îl facă pe copil ascultător. Nu, mă refer la orice alt fel de pedepse, mai ales la cele aplicate doar de dragul controlului şi al puterii. Pedepse care presupun interzicerea ieşitului afară, pedepse care să priveze copilul de la activitatea preferată, pedepse în care copilul este izolat şi făcut de ruşine, batjocorit şi altele. Părinţii devin foarte inventivi când e vorba de a-şi controla copiii. De a-i face pe copii să facă aşa cum vor ei. Pedeapsa îi arată copilului că pe lumea asta are dreptate cel care deţine puterea, îi arată că el este un om de nimic dacă aşa vrea mama lui, îi scade încrederea în sine mult de tot. Şi în cele din urmă pedeapsa nu îl face pe copil decât să te asculte pentru moment, în acelaşi timp gândindu-se cum să procedeze pe viitor ca să reuşească să îl şmecherească pe părinte şi să evite pedeapsa data viitoare.

Nimeni când e supărat şi furios nu se gândeşte la ce a greşit şi cum să se corecteze. Toţi, când sutem pedepsiti, chiar dacă pe bună dreptate, ne gândim doar la faptul că persoana care ne-a pedepsit ne-a creat un mare disconfort, că nu are dreptul nimeni să ne pedepsească, şi oricum ce ştie persoana respectivă? Asta gândim noi. Şi de ce ne aşteptăm ca un copil să gândească altfel? De ce credem că pedeapsa îl face să se gândească la consecinţe şi îl face să se corecteze? Noi când acceptăm să ne corectăm? Cât de uşor ne e să admitem că am greşit? Un copil, care culmea încă nu e dezvoltat emotional şi mental complet, de ce ar trebui să facă lucrurile astea din start? Doar pentru că i le cerem noi? Este şi el un om că toţi ceilalţi şi nu are de ce să fie altfel. Doar de frică poate să admită cu jumătate de glas că a greşit, dar sunt sigură ca în momentele acelea nici că se gândeşte la asta cu adevărat şi nici că nu va face nimic să se schimbe. El doar va încerca să evite situatille astea pentu viitor, dar de învăţat sigur nu va învaţa nimic cu adevărat folositor. Oricine dintre noi primeşte critică pentru greşelile sale doar şi doar dacă această critică vine într-un mediu cald şi constructiv, doar dacă simţim că într-adevăr persoana care critică este conectată la noi, ne vede şi ne aude cu adevărat şi ne vrea binele. Oare atunci când îi pedepsim pe copiii noştri le transmitem vreun mesaj că le vrem binele? Ştiu că sunt cazuri în care părinţii îşi bat copii în acelaşi timp spunându-le că îi bat pentru binele lor. Dar nu, pe aceştia nu îi pot pune la socoteală.

Suntem pentru copiii noştri totul, ei sunt cei care ne iubesc aşa cum suntem, doar ei aproape că niciodată nu ne cer să ne schimbăm şi ne acceptă cu toate greşelile noastre. Noi de ce nu putem să fim la fel cu ei?

Sursă foto: http://www.t-a-t-a.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s