Ne-am mutat

disenos-de-casas-903834Ne-am mutat. La casă. Într-o încercare de a vedea dacă traiul la casă ni se potriveşte. Şi pentru că încă stau cu Tudor acasă, am mult timp liber să mă gândesc la lucruri mai…fără formă. De exemplu, vis-a-vis de noi avem nişte vecini care au o casă foarte frumoasă, mare, aranjată, cu flori, iarbă verde, pietricele, terasă spaţioasă (aşa pare din afară), cu câine şi pază, o casă cum mulţi îşi doresc probabil. Doar că, aceasta frumuseţe e mai mereu goală şi…tristă. Oamenii lucrează de dimineaţă până seară, seara vin acasă şi o îngrijesc cum se cuvine, dorm în ea şi dimineaţa iar la muncă. În weekend e tot goală pentru că…e weekend şi toată lumea evadează din oraşe şi chiar şi din sate.

Mi se pare că e ceva ilogic şi defectuos în toată povestea asta – munceşti, construieşti, pierzi ani întregi din viaţa ta, pierzi zile şi nopţi întregi să întreţii casa ca la final…să ai o casă goală şi în aşteptare. Nu îi incriminez cu nimic pe vecinii noştri, care de altfel par a fi nişte oameni foarte ok, problema mea e că marea majoritatea a oamenilor face acelaşi lucru – agonisim, ne construim ziduri şi cetăţi în care vrem să ne simţim bine, în siguranţă, în comfort, dar culmea e că majoritatea a timpului tot afară ne-o petrecem. Ne construim oaze de linişte în care vrem să revenim când suntem obosiţi, când căutăm pace şi linişte, şi e foarte ok lucrul ăsta, dar costul (anii de lucru şi banii) tot mi se pare prea mare. Enorm de mare. Construim o casă practic cu costul vieţii. Anii care trec sunt viaţa.

Culmea e că şi noi avem în plan pe termen lung să ne facem un locşor al nostru, să fim în rând cu oamenii, cum altfel 🙂 , şi să avem oaza noastră de linişte, dar mă tem că gândurile astea răzleţe care îmi trec prin minte atunci când stau „degeaba” (adică cu copilul 🙂 ), vor clătina planurile măreţe. Pentru că e ceva defectuos în toată povestea asta, aşa mi se pare.

Cred că varianta de mijloc ar fi să îţi faci o oază de linişte ( o casă/apart/ orice) şi să renunţi la job, să poţi să te bucuri de oaza aceea. Altfel, e timp pierdut.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s