De vrais mensonges | Beautiful Lies | Film francez

Când vă povesteam de filmul Les Intouchables, spuneam că acesta e primul film văzut în ultimii ani care m-a făcut să râd din tot sufletul. Ei bine, De vrais mensonges e al doilea. 🙂

19539886.jpg-r_640_600-b_1_D6D6D6-f_jpg-q_x-xxyxx

Emilie (Audrey Tautou) primește într-o bună zi o frumoasă scrisoare de dragoste – anonimă. O citește și…o aruncă la gunoi. Chiar în fața „necunoscutului” care a scris-o, adică a lui Jean (Sami Bouajila).

Emilie este patroana unui salon de frumusețe, iar Jean este electricianul, zidarul sau omul care face menajul salonului. Toate-s clare, până îi vine Emiliei ideea să îi trimită scrisoarea cu pricina mamei sale, care de 4 ani, de când soțul ei a lăsat-o pentru una mai tânără,  e într-o depresie continuă.  Scrisoarea face minuni în cazul lui Maddy, mama Emiliei (Nathalie Baye), ceea ce o face pe Emilie să îi mai scrie câteva scrisori, tot anonime, bineînțeles.

Lucrurile se complică când Emilie află că lucrătorul de rând, Jean, este un poliglot vorbitor de coreeană, japoneză, chineză, italiană și nu numai, care a lucrat pentru Unesco. Să vedeți însă cum exact află și ce scenă i-a făcut pe toți să afișeze așa fețe:

dvm_05-1024x682

Apoi lucrurile se complică și mai mult când Emilie îl trimite pe Jean  să pună la poștă  o a treia scrisoare anonimă pentru mama sa. Iar mama…”află” cine stă în spatele anonimatului!

O serie de evenimente deloc neprevăzute de Emilie se tot perindă, minciunile curg una după alta, toate de dragul mamei sale, pentru a o proteja și pentru a o face fericită. Până într-un moment când…toate se aranjează la locul lor, însă în ce fel – vă las să descoperiți singuri!

Ca de obicei, m-au impresionat actorii francezi foarte frumoși –  bineînțeles începând cu Audrey Tautou și continuănd cu Sami Bouajila, Stephanie Lagarde, Nathalie Baye, Daniel Duval (cred că mi se par atât de frumoși în primul rând pentru faptul că sunt atât de simpli în trăsături, de parcă sunt din rândurile noastre 🙂 ), cât și replicile savuroase care m-au făcut să chicotesc pe tot parcursul filmului.

Je vous le recommande!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s