Les petits mouchoirs| Guillaume Canet

images

Un film extraordinar despre prietenie, despre dragoste, despre curajul de a fi tu însuţi, despre curajul de a fi cinstit cu oamenii care te înconjoară, despre cât de important este să le spui oamenilor dragi că îi iubeşti şi să le fii alături atunci când au nevoie, despre curajul de a trece peste anumite prejudecăţi şi limite pe care singuri ni le stabilim, despre curajul de a cere iertare atunci când greşim. Aproximativ 2 ore şi 30 de minute de zâmbete amestecate cu lacrimi…Les petits mouchoirs sau altfel spus Little White Lies este un film care te trezeşte la viaţă şi te face să apreciezi oamenii de alături, te face chiar să vrei să îi suni în miez de noapte, imediat după film, să le spui cât de mult îi iubeşti. Cel puţin acesta a fost primul impuls pe care l-am avut eu odată ce a început să ruleze cast-ul.

Este povestea unui grup de prieteni care merge în vacanţă undeva la mare, într-o casă a unuia dintre ei, ca în fiecare an, de altfel. Doar că spre deosebire de alţi ani, de data asta aceştia pleacă cu inima îndoită pentru că un tip din gaşca lor ajunge la spital rău zdrobit în urma unui accident rutier, chiar înainte cu câteva zile de a porni la drum spre mare. Aleg totuşi să plece şi să-şi păstreze obiceiul anual, ştiind că teoretic nu au cu ce să-l ajute pe bolnav şi lăsându-l în grija medicilor.

Grupul este foarte pestriţ şi este format din oameni foarte diferiţi ca statut, ca vârstă, ca temperament, dar care ţin unii la alţii şi pe care îi leagă multe aventuri trăite împreună. Pe fonul durerii pe care o au în suflet pentru prietenul rămas în spital, pe fonul unor iubiri neîmplinite şi al unor iubiri neordinare, atmosfera destinsă de altă dată dispare şi aceştia încep să ţină secrete unii faţă de alţii – des petits mouchoirs care nu sunt chiar atât de mici..

E un film delectabil, care te prinde parcă in scenariu, mizând pe personaje simple în care te regăseşti foarte uşor, cu o distribuţie excelentă – François Cluzet, Marion Cotillard, Benoit Magimel, Gilles Lellouche.

Finalul e chiar foarte trist, însă cel mai mult m-a bucurat faptul că prietenia totuşi învinge. 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s