Vine Crăciunul!

A venit iarna, a venit zăpada, iar odată cu iarna vine Crăciunul, vine Anul Nou, cu noi dorinţe de împlinit şi cu noi reguli interioare de respectat. Aşa fac de fiecare dată – odată ce începe un An Nou trebuie să mă schimb: să fiu mai bună, să fiu mai răbdătoare, să-mi sun mai des prietenii, să nu mai dorm atât de mult dimineţile, să fac mai multă mişcare, să fiu mai punctuală cu mine şi cu cei dragi (cel puţin 🙂 ), să perseverez în ceea ce m-am apucat să fac …şi tot aşa. Şi în fiecare an chiar cred şi sper în aceste dorinţe şi în realizarea lor. Şi nu sper degeaba 🙂 – unele se îndeplinesc, altele aşteaptă ‘anul care vine’.

Dar până atunci, până la anu’, eu mai am să mă bucur de anul acesta şi de sărbătorile care vin. Până una alta, am de mers la Spărgătorul de nuci  de pe 20 decembrie, până una alta, am de pregătit multe cadouri de Crăciun – şi-mi place foarte mult să caut şi să cumpăr cadouri, până una alta am de planificat o vacanţă pentru la anu’, mai am de organizat petreceri şi de pregătit un CD cu muzică bună pentru drumul spre acasă.

Mai am de mers încă o dată în Piaţa Universităţii pentru târgul de Crăciun – am trecut acum o săptămână pe acolo şi am rămas impresionată plăcut că şi la noi se poate, că tot mă plângeam eu că nu are şi Bucureştiul o piaţetă mai mare unde să se organizeze astfel de târguri.

1b858db4dd1cf105c764b1fad1ebace7_view

E împodobită cu mult brad verde, cu multe luminiţe colorate, cu proiecţii pe clădiri, are chiar şi un carusel cu căluţi pentru copii. Miroase a scovergi, a vin fiert, a scorţişoară, a turtă dulce şi nu în ultimul rând a cetină verde. Foarte frumos!

Toate aceste lucruri îmi întregesc starea de bine şi mă fac să aştept cu nerăbdare, dar şi cu linişte, ca Sărbătorile să înceapă!

Sursa poza: http://www.metropotam.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s